Breaking News

Mircea Cărtărescu: Emil Brumaru, poet pe care l-am iubit şi l-am admirat nespus

Scriitorul Mircea Cărtărescu, dar şi alţi scriitori şi poeţi, îşi exprimă regretul pentru moartea poetului Emil Brumaru.

„Emil Brumaru, poet pe care l-am iubit şi l-am admirat nespus, nu mai este printre noi. Să se odihnească în pace”, a scris Cărtărescu pe Facebook.

Poetul Daniel Vorona şi scriitorul Marius Chivu şi-au exprimat, la rândul lor, regretul pentru dispariţia poetului Emil Brumaru.

„Dimineaţa de Bobotează mă loveşte sec şi mă înfrigurează cu o veste ca un ţurţur ce-mi străpunge simţirea. Emil Brumaru a plecat. Cum, unde? Într-o enclavă a verdelui din Rezervaţia sa de îngeri. N-a fost egoist, ne-a lăsat toată averea sa, Opera Magna de 24 karate. Îngeri, să nu mai fiţi trişti, acum aveţi în mijlocul vostru Poetul, iubiţi-l si lăudaţi-l, dacă pe pământ n-a avut parte de fericirea supremă, măcar acolo ridicaţi-l la rang de Zeu al Poeziei. Drum bun către lumea celor drepţi, omule Brumaru, Ave, Poetule rămas cu noi la Masa Tăcerii dintr-o poemă a iubirii fără leac”, a scris şi poetul Ion Toanţă pe Facebook.

Poetul Emil Brumaru a murit, sâmbătă seara, la vârsta de 80 de ani, a anunţat, pe blogul său, scriitorul Liviu Antonesei.

„În noaptea asta, cu puţin înainte de miezul nopţii, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani. Pe la jumătatea anilor 70, când se năştea şi în mine un fel poet, dintre poeţii ieşeni ai vremii, îmi plăceau cel mai mult cei cinci din generaţia numită 70 – Petru Aruştei, Dan Laurenţiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc şi acum. Emil împlinise de curând 80 de ani şi era într-o formă de invidiat, cel puţin aşa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital şi supus terapiei intensive, în după-amiaza de azi, îşi revenise, a spus poezii asistentelor, a mâncat, a glumit. După câteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace şi a intrat în comă. Am sperat totuşi într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat”, a scris Antonesei sâmbătă seara.

Emil Brumaru s-a născut pe 25 decembrie 1938, Bahmutea – azi Mihailovca, Cimişlia, Basarabia. Printre premiile obţinute de el se numără premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, 1970, premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2001), pentru Opera Omnia şi premiul de Excelenţă la ediţia a XXVI-a a Festivalului „George Bacovia”, 2005, pentru întreaga activitate scriitoricească. A scris, între altele, „Versuri” – 1970, „Detectivul Arthur” – 1970, „Adio, Robinson Crusoe” – 1978, „Ruina unui samovoar” – 1983, „Dintr-o scorbură de morcov” – 1998, „Cerşetorul de cafea” – 2004, „Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei…” – 2008, „Rezervaţia de îngeri” – 2013 şi „Amintiri din rai” – 2016. AGERPRES