Un avion de luptă F-15 al forţelor aeriene militare israeliene a efectuat o aterizare de urgenţă, după ce a pierdut acoperişul cabinei piloţilor la o altitudine de 9.144 de metri, lăsând echipajul fără protecţie în faţa vântului puternic şi a frigului extrem, a anunţat luni armata israeliană, citată de AFP.
La 2 ianuarie, în timp ce efectuau un zbor de antrenament, piloţii au văzut cum acoperişul cabinei lor s-a desprins, luându-şi zborul, în condiţiile în care temperatura din exterior era de minus 45 de grade Celsius, potrivit comunicatului armatei.
‘Suntem fără acoperiş şi vom ateriza în apropierea bazei’ aeriene din Nevatim (sud), a declarat unul dintre piloţi prin radio, păstrând o voce calmă, dar care era acoperită de zgomotul vântului şi al motorului, potrivit unui înregistrări audio difuzată de armată.
Aterizarea s-a desfăşurat fără incidente, precizează comunicatul, potrivit căruia comandantul armatei aerului a ordonat oprirea imediată a tuturor zborurilor de antrenament cu F-15 până la finalizarea anchetei cu privire la acest incident.
Conform cotidianului Haaretz, forţele aeriene israeliene dispun de o flotă de F-15 de fabricaţie americană încă din anii 1970. Aparatul F-15 era considerat drept cel mai bun avion de vânătoare al armatei israeliene până când aceasta a primit avioane invizibile americane F-35 în decembrie 2016. AGERPRES