Breaking News

Maestrul Eugen Doga, distins cu medalia jubiliară „Centenar”

După un 2018 încărcat de evenimente majore,concerte în prestigioase săli din Europa, compozitorul Eugen Doga începe noul an cu alte bucurii spirituale: Diploma şi Medalia jubiliară Centenar acordate de Diaspora moldovenilor şi Asociaţia de cultură română din Canada şi SUA, relatează Mesager.
Eugen Doga şi-a întâmpinat oaspeţii într-o vestimentaţie mai neobişnuită,dar cu toată lumina şi căldura sufletului şi al casei primitoare.
„Cu propriile mâni am făcut focul să fie căldură, să vă simţiţi aici frumos. Vedeţi nu-s sunt în caftan cu regalii, că toate regaliile şi valorile sunt în inimă”, a declarat compozitorul Eugen Doga.

Diaspora din Canada şi SUA i-a încredinţat academicianului Ion Tighineanu misiunea de a acorda medalia Centenar unor personalităţi care au fost în turneu peste ocean.

„Distincţii importante pentru personalităţi care au promovat imaginea ţării, valorile autentice, limba română peste ocean. Desigur, voi începe cu Eugen Doga, membru titular al Academiei de ştiinţe a Moldovei”, a declarat președintele interimar al AȘM, Ion Tighineanu.

Recunoscător şi onorat de medalia centenar, Eugen Doga a spus că muzica pe care o creează este pentru toți românii.

„Muzica care o creez este a românităţii şi eu aşi dori să înţelegem că noi suntem cei născuţi în acest spaţiu nu fizic, dar genetic şi când am scris „Luceafărul” am simţit nişte armonii care nu erau din Transnistria. Mocra unde m-am născut, dar nici din Basarabia unde am învăţat, dar erau din acest spaţiu care se numeşte românitate. Sunt artist dar vreau această unitate spirituală să aibă continuitate”, a precizat Eugen Doga.

Diplome şi medalii jubiliare au revenit personalităţilor, care l-au însoţit pe Eugen Doga în primul său turneu în SUA şi Canada: naistul Vasile Iovu, regizorul Doru Guţu de la Moldova 1, scriitoarea Luminiţa Dumbrăveanu, autoarea cărţii „Eugen Doga:muzica prima şi ultima mea iubire”.

„Maestrul Doga a fost aşteptat cel mai mult, lumea îl cunoaşte acolo, am avut ocazia frumoasă să cântăm în duet, ba eu la pian, ba el la muzică şi invers”, a declarat artistul poporului, Vasile Iovu.

„Un turneu istoric şi pentru că maestrul Eugen Doga a realizat în America de Nord prima ediţie a festivalului limbii române. Le mulţumim din inimă că în acest an Centenar diaspora din America s-a gândit şi la noi şi din cele 100 de medalii – 4 au venit la Chişinău”, a menționat scriitoarea Luminița Dumbrăveanu.

„Mulţumesc Diasporei din Canada şi SUA, a fost mare onoare să fac parte din echipă în turneu şi e mare bucuria că valorile noastre româneşti datorită unor personalităţi ajung departe, peste ocean”, a precizat regizorul Moldova 1, Doru Guțu.

Medaliile au fost aduse de peste mări şi ţări de o inimoasă doamnă care şi-a vizitat fiica în America.

„Am avut probleme la fiecare vamă întrebau ce medalii, ce valoare, sunt foarte fericită c-am am avut ocazia să aduce aceste medalii la aşa oameni mari”, a menționat profesoara Galina Bejan.

Studioul Flacăra-film şi Eugen Doga au oferit Trofeul studioului: „Arborele Eminescu” cineastului Pavel Balan şi mecenatului culturii Nicolae Avram. Întâlnirea de suflet din salonul maestrului a fost înnobilată de muzica marelui compozitor.