Breaking News

Alertă la Paris: Un avion de vânătoare Mirage 2000 a dispărut de pe radare în estul Franţei

Fragmente ale avionului de vânătoare francez Mirage 2000D, dispărut de pe radare miercuri în jurul orei locale 11:00 cu doi piloţi la bord după decolarea de la baza aeriană Nancy-Ochey, în estul Franţei, au fost descoperite în departamentul Jura, într-o zonă montană de la frontiera Franţei cu Elveţia, informează AFP.

Mai exact, resturile aparatului au fost localizate în comuna Mignovillard, în jurul căreia s-au concentrat căutările, a indicat o sursă apropiată echipelor de salvare.

Potrivit cotidianului regional L’Est Républicain, o paraşută şi o hartă figurează printre rămăşiţele descoperite pe înălţimile de la Mignovillard, la o altitudine de 1.050 de metri.

Importante mijloace au fost desfăşurate pentru găsirea avionului de vânătoare care a dispărut de pe radare în jurul orei 10:00 GMT.

‘Contactul radio/radar a fost pierdut’ cu avionul Mirage 2000 D, care efectua un ‘zbor de antrenament la joasă altitudine’, au indicat forţele aeriene franceze într-un comunicat. ‘Mijloacele de căutare şi salvare au fost activate imediat pentru a găsi avionul şi echipajul său’, se mai spune în text.

O conferinţă de presă a comandamentului forţelor aeriene franceze a fost anunţată pentru ora 17:00 GMT la Paris.

Planul de salvare aerian-terestru (Sater), vizând căutarea ‘unei aeronave care ar fi putut ateriza sau cădea’, a fost declanşat de către prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle (est), a indicat prefectura, adăugând că nu se ştie deocamdată nimic despre soarta celor doi membri ai echipajului.

‘Ştim că s-a întâmplat ceva anormal’, a declarat pentru AFP o sursă militară.

Pe contul său de Facebook, jandarmeria din Jura a precizat că avionul a dispărut ‘în timp ce survola masivul Jura între Mouthe şi Mignovillard şi frontiera elveţiană’. Jandarmeria a invitat ‘toate persoanele care dispun de informaţii despre eventualul loc de prăbuşire a avionului sau despre soarta piloţilor’ să o contacteze.

De asemenea, la operaţiunile de salvare au fost mobilizate un pluton al jandarmeriei montane şi al Departamentului de căutare al jandarmeriei aeriene.

Precedentul accident soldat cu victime care a afectat forţele aeriene franceze datează de la 1 martie 2011, când pilotul şi navigatorul unui Mirage 2000 şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii aparatului lor în centrul Franţei.

Mai recent, la 28 septembrie 2017, un Mirage 2000 francez s-a prăbuşit la decolarea de la baza N’Djamena din Ciad. Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze.

Printre alte accidente survenite în ultimii ani, un aparat Alphajet s-a prăbuşit la 10 decembrie 2014, în timpul unui antrenament, peste un cămin pentru persoanele cu handicap în apropiere de Tours (centrul Franţei), accident în care o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte patru au fost rănite la sol.

Mirage 2000 este un avion de vânătoare/bombardament polivalent. Aflat în serviciu din aprilie 1993, acest aparat construit de Dassault este prevăzut cu două locuri (pilotul şi ofiţerul navigator pentru sistemele de arme). El poate zbura cu o viteză de 2,2 mach la o altitudine operaţională de peste 15.000 de metri si poate transporta circa şase tone de armament. AGERPRES