Politehnica Iaşi s-a despărţit de Andrei Cristea

Deşi dorit de FCSB, atacantul va evolua începând din aceast „miniretur” la CS Universitatea Craiova, sub comanda italianului Devis Mangia. În schimbul lui Andrei Cristea, oltenii i-au împrumutat la Iaşi, până la finalul acestui sezon, pe fundaşul Florin Gardoş şi pe mijlocaşul ofensiv Andrei Burlacu.  În vârstă de 30 de ani, Florin Gardoș are 14 prezențe în prima reprezentativă a României. Originar din Satu Mare, a început fotbalul la juniorii Olimpiei. La seniori s-a consacrat la Steaua, unde a evoluat între 2010 și 2014, de acolo a urmat transferul la Southampton. În Premier League a adunat 11 meciuri, revenind în România la CS Universitatea Craiova. Gardoș poate juca atât pe postul de fundaș central, cât și mijlocaș la închidere. Andrei Burlacu, 21 de ani, este originar din Botoșani. Are 42 de meciuri jucate în Liga 1 în tricoul Craiovei, pentru care a marcat şase goluri. De asemenea, are o prezență pentru România U21. În altă ordine de idei, Politehnica Iaşi pleacă astăzi în Antalya, pentru un stagiu de pregătire de două săptămâni. Lotul pentru cantonamentul din Turica cuprinde următorii jucători: Rusu, Târnovanu (portari), Gallego, Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Bădic, Panţîru, Sin (fundaşi), Qaka, Cioinac, Mihăescu, Chelaru, Danale, Platini, Flores, P. Petre, L. Rus, Sanoh, Şt. Popescu, (mijlocaşi), Zaharia şi Kizito (atacanţi), plus doi juniori de la Sporting Vaslui, Cracea şi Ştefanovici. În Antalya, ieşenii vor efectua câte două antrenamente zilnice şi vor disputa mai multe partide de verificare. Până acum au fost perfectate patru dintre acestea, după cum urmează: pe 14 ianuarie cu Atyrau (locul 9 în prima ligă din Kazahstan), pe 15 ianuarie cu Korona Kielce (locul 6 în prima divizie din Polonia), pe 20 ianuarie cu Diosgyori VTK (locul 10 în prima ligă a Ungariei) şi pe 21 ianuarie cu Dinamo Zagreb (locul 4 în prima ligă din Croaţia). Revenirea la Iaşi este programată pentru data de 24 ianuarie. În prima etapă de la reluarea campionatului, Politehnica Iaşi va întâlni pe 4 februarie, în deplasare, pe Dinamo Bucureşti. (E.M.)