Preşedintele sârb Aleksandar Vucic, contestat în stradă de mii de oameni

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic nu a fost niciodată atât de contestat: în fiecare sâmbătă, mii de opozanţi au demonstrat la Belgrad ”împotriva dictaturii”, uniţi în mişcarea lor împotriva ”omului forte” al Serbiei, relatează vineri AFP.

Sâmbătă, pentru a şasea săptămână consecutiv, ei au protestat împotriva unui preşedinte considerat autocrat, cerând respectarea statului de drept şi a pluralismului mass-media, aspecte asupra cărora Uniunea Europeană, la care Serbia doreşte să adere, a lansat critici.

Furia străzii a fost declanşată după atacul de la sfârşitul lunii noiembrie asupra unui lider al stângii, Borko Stefanovic.

Opoziţia a acuzat puterea, critici respinse de Aleksandar Vucic, ales în prima rundă de scrutin în aprilie 2017 după ce a fost premier, şi al cărui Partid Progresist Sârb (SNS) conduce în Parlament cât şi pe plan local.

Agresiunea nu a părut să inflameze o viaţă politică în care, potrivit organizatorului demonstraţiilor, Jelena Anasonovic, „violenţa fizică şi verbală” este „norma”.

Însă, de această dată, „văzând reacţiile pe reţelele sociale, am realizat că a venit timpul să facem ceva în stradă”, a declarat studenta la ştiinţe politice. Împreună cu prietenii ei, ea s-a aflat deja în mijlocul unei scurte demonstraţii a studenţilor anti-Vucic în 2017.

Susţinută de Alianţa pentru Serbia, o coaliţie a partidelor de opoziţie ce grupează formaţiuni de la stânga la dreapta naţionalistă, prima manifestaţie din 8 decembrie a fost un succes.

Mii de oameni au mărşăluit paşnic în spatele sloganului „Opriţi cămăşile însângerate”, referindu-se la hainele pătate de sânge purtate de Borko Stefanovic după agresiunea împotriva sa.

Dincolo de furie, singura cerere concretă se referă la plecarea şefilor canalului public naţional, RTS. Vârful de lance al protestului, comediantul de 40 de ani Branislav Trifunovic cere „cel puţin 5 minute de antenă pe zi” pentru a „rupe blocada mass-media”.

Prima manifestaţie „i-a surprins pe mulţi, inclusiv pe unii lideri ai opoziţiei”, recunoaşte fostul primar al Belgradului, Dragan Djilas.

Conservatorul Vuk Jeremic a explicat că este important să se ajungă la o „masă critică” de protestatari, înainte de a cere un guvern de tranziţie care să organizeze alegeri anul acesta.

„La un moment dat, va trebui să articulăm toate aceste lucruri politic …”, a comentat analistul politic independent Boban Stojanovic.

Potrivit presei locale, preşedintele poate profita de vizita lui Vladimir Putin de joia viitoare pentru a replica cu o demonstraţie de forţă a susţinătorilor săi. El a sugerat de asemenea că ar putea convoca alegeri legislative anticipate în care ar fi favorit.

Într-un videoclip vizionat de peste 250.000 de ori pe Youtube, un sârb rezumă sentimentul multora: „Nu avem o persoană mai bună (decât Vucic), nu vom găsi altul mai rău”. AGERPRES