Studenții UAIC își pot achita taxele online

Vineri, 11 ianuarie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Banca Comercială Română, a inaugurat platforma de plată online a taxelor pentru studenții UAIC. Inaugurarea s-a făcut în cadrul unei întâlniri oficiale, care a avut loc la ora 12, în Rectoratul Universității. La întâlnire au participat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei – ordonatorul de credite al UAIC, Tibor Ferenczy – director zonal la Banca Comercială Română, Liliana Iftimia – director financiar contabil al UAIC, studentul Costel Marian Dalban – reprezentant al studenților în Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al UAIC și studentul Tudor Mugurel Aursulesei – reprezentantul studenților în Biroul Senatului UAIC. „Am ajuns la momentul pe care ni l-am dorit de mult, și anume să inaugurăm platforma de plată online a taxelor pentru studenții UAIC. Începând de astăzi, studenții își vor putea achita mult mai ușor taxele, iar noi ne bucurăm că le putem face viața mai ușoară folosind instrumente digitale moderne”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al UAIC Platforma de plată online a taxelor pentru studenții UAIC este disponibilă la adresa https://plati-taxe.uaic.ro/ Începând cu data de 11 ianuarie 2019 este disponibilă plata online a taxei de școlarizare pentru studenții la licență sau master, învățământ cu frecvență sau la distanță. Ulterior, platforma va permite și doctoranzilor să achite online taxa de școlarizare, dar și plata altor taxe (taxa de admitere, de cazare în cămin, de reexaminare, reînmatriculare sau taxa de participare la conferințele științifice organizate la UAIC). Pentru a achita online taxa de școlarizare, studenții trebuie să completeze datele personale, să selecteze forma de învățământ și anul de studii, să indice suma pe care o plătesc dar și să facă o scurtă descriere a tranzacției. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a demarat în data de 13.09.2018 procedura de achiziție pentru servicii de acceptare la plată a instrumentelor de plată electronice (carduri) în mediul online, care s-a finalizat prin semnarea contractului nr. 17, din 10.10.2018, cu Banca Comercială Română. (E.M.)