Un număr de 12 judeţe nordul şi vestul României se vor afla sub Cod galben de ninsori şi viscol până luni după-amiaza la ora 14:00 în timp ce, la nivelul întregii ţări, se vor semnala precipitaţii mixte şi vânt puternic până marţi.
Potrivit atenţionării Cod galben emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni (13/14 ianuarie) şi în cursul zilei de luni (14 ianuarie) în zona Munţilor Apuseni, în nordul Carpaţilor Orientali şi local în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali, va ninge şi local se vor cumula cantităţi de peste 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va prezenta intensificări susţinute, îndeosebi în zonele de creastă, unde rafalele vor depăşi 90…100 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.
Ninsori, în general moderate cantitativ, vor fi şi în Maramureş şi local în nordul Transilvaniei.
Judeţele aflate sub Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.
Totodată, la nivelul întregii ţări se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ (mixte în zonele joase de relief din vest, predominant ninsori în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la munte) şi intensificări ale vântului, potrivit unei informări meteo valabilă în intervalul 13 ianuarie, ora 15:00 – 15 ianuarie, ora 8:00.
Izolat se va produce polei.
Vântul se va intensifica treptat în toate zonele de munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada. Intensificări vor fi şi în restul ţării, în noaptea de duminică spre luni (13/14 ianuarie) în regiunile vestice, iar pe parcursul zilei de luni (14 ianuarie), local şi în cele sudice, centrale, estice şi sud-estice, în general cu viteze de 45…55 km/h.
Marţi (15 ianuarie) şi miercuri (16 ianuarie) vântul va continua să sufle tare în toate zonele de munte, spulberând zăpada şi viscolind ninsoarea, dar intensificări ale vântului vor fi local şi temporar şi în celelalte zone. AGERPRES