La Iaşi a fost lansată astăzi „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, asociaţie care îşi propune sprijinirea proiectelor de dezvoltare din judeţul Iaşi şi din regiunea Moldovei. Fondatorii asociației sunt profesioniști în domeniile lor – economiști, juriști, antreprenori, geografi, istorici, sociologi etc. din toate cele opt județe ale Moldovei. Potrivit iniţiatorilor, „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” nu va avea caracter politic, ea fiind „o platformă civică regională ce va promova în spațiul public competența și buna-credință, în ideea relansării economice și sociale a regiunii Moldovei. „Vorbim despre proiecte regionale, care privesc în primul rând infrastructura rutieră, respectiv construcţia celor două autostrăzi A8 şi A7, Spitalul Regional de Urgenţă de la Iaşi, educaţie şi aici mă refer în mod special la grădiniţele şi şcolile din mediul rural, unde ştim foarte bine ce neajunsuri sunt în privinţa spaţiilor de învăţământ, a terenurilor şi a sălilor de sport. În ceea ce priveşte proiectele locale, noi, la Iaşi, avem în vedere, în primul rând, realizarea şoselei de centură (varianta sud), care urmează să facă legătura cu autostrada A8 şi podul rutier de la Ungheni, consolidarea, modernizarea şi dotarea cu echipamante medicale de ultimă generaţie a Spitalului Clinic pentru Copii „Sfânta Maria”, care este o unitate medicală care deserveşte întreaga regiune a Moldovei, precum şi construcţia unei noi săli polivalente”, a declarat Cătălin Urtoi, unul dintre fondatorii „Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei. La rândul său, Daniela Mitrofan, un alt reprezentant al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei, a afirmat că asociaţia va pune o presiune constantă asupra autorităţilor locale, judeţene şi a parlamentarilor pentru ca toate aceste proiecte să poată obţine finanţarea necesară. „Vrem să demonstrăm că stereotipurile potrivit cărora moldovenii nu fac nimic nu sunt adevărate. Oamenii care ies în stradă şi care militează pentru proiectele de dezvoltare a Iaşului şi întregii regiuni a Moldovei susţin mişcarea noastră, pentru că este un proiect în folosul nostru, al tuturor”, a menţionat Daniela Mitrofan. (E.M.)