Mike Pompeo îşi anulează vizita în Kuweit din cauza unui deces în familie

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi-a anulat vizita prevăzută marţi în Kuweit în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, fiind nevoit să revină în ţară pentru a asista la funeralii în familie, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, aflat la Riad, transmit AFP şi Reuters.

Secretarul de stat Pompeo ‘va reveni în Statele Unite după întâlnirile pe care le va avea la Muscat’, în Oman, a declarat Robert Palladino, purtător de cuvânt adjunct al Departamentului.

Pompeo se află în prezent în Arabia Saudită.

Anularea etapei din Kuweit a fost necesară pentru ca ‘familia Pompeo să poată asista la o ceremonie funerară în familie’, a explicat Palladino.

Mike Pompeo intenţionează să se deplaseze totuşi în Kuweit la o dată oportună pentru a continua dialogul strategic între Statele Unite şi această ţară din Golf, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Turneul lui Pompeo în Orientul Mijlociu a inclus până acum Iordania, Irak, Egipt, Bahrein, Qatar şi Arabia Saudită, urmând să se încheie luni în Oman.AGERPRES