VOM FI CEEA CE NU AM FOST ÎNCĂ

Deja avem vizibil, palpabil, două Românii. O Românie care discută de la egal la egal cu Europa și o altă Românie care a rămas să se certe în interiorul ei, pe aceleași vechi motive, răbufniri, obsesii. De cele mai multe ori este invocată lipsa de performanță a opoziției, care nu face altceva decât să critice Puterea, doar de dragul de a o critica, fără a veni în întâmpinarea ei cu o alternative credibilă la guvernare.
În timp ce guvernul este concentrat din ce în ce mai mult pe tema președinției Consiliului European, nivelul secretarilor de stat încearcă să țină în mâini hățurile guvernării interne a României, finalizării preparativelor tehnice al Bugetului de Stat pe 2019.
România a fost obligată să înceapă un Nou An fără a dispune de un Buget de Stat. Dacă în anii trecuți în care România nu a reușit să aibă bani de cheltuit încă din luna ianuarie, la nivelul proiecției bugetare și nu doar 1/12 din Bugetul anului precedent, motivele fiind susținute cu precădere de reorganizarea funcționării instituțiilor statului de drept, în urma alegerilor parlamentare.
De această dată nimeni nu vrea să-și asume întârzierea, nici președintele Klaus Werner Iohannis, care a abuzat de dreptul său de a ataca orice virgulă sau semn de întrebare, din procesul legislativ, la Curtea Constituțională a Românie, sau chiar Guvernul României care ar fi trebuit să primească ”O.K” de la coaliția politică parlamentară, care îi asigură votul majoritar în procesul de legiferare.
Cert este că, până la sfârșitul luni ianuarie, Guvernul ne promite din nou că vom avea buget, că motoarele pot fi turate la maxim, de la începutul lunii februarie.Un an fără o lună, un an ciuntit, un an ”tras pe dreapta”, fără a avea vreo explicație.
Trăim într-o țară în care nimeni nu dă explicații. Nici președintele țării nu-și explică deciziile, chiar dacă legea i-o cere în mod imperativ, nici Guvernul nu dă seamă, în fața poporului, pentru gravele sale întârzieri, care fac pur și simplu să inducă în traseele țării grave și majore întârzieri, dereglări, defazări, aiureli, haos, într-un singur cuvânt, bisilabic.
Nimeni nu vrea să iasă în față, să-și facă mea culpa, să recunoască acolo unde a greșit sau chiar să-și asume acest gen de greșeli prin demisii de onoare. România, chiar dacă încearcă să discute cu Europa de la egal la egal, un astfel de comportament, firesc lumii civilizate, nu face casă bună cu ceea ce se întâmplă în casele noastre.
Nu trebuie să uităm sau să ignorăm din nou că 2019 este un an dublu electoral. Alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale își vor pune amprenta pe fibra celor 365 de zile ale anului pe care astrologii îl găsesc sub auspiciile Planetei Jupiter, zodia consumatoristă.
Și de această dată se va atrage atenția asupra igienei, pe care votul trebuie să o aibă, astfel încât opțiunea să fie exprimată în cunoștință de cauză. Dar, din ce în ce mai presantă și mai importantă este realizarea prezenței la urne din ce în ce mai mare. Acesta ar trebui să fie preocuparea cea mai mare a societății civile. Mobilizarea la vot a cât mai multor cetățeni, sporind astfel procentul populației active, trebuie să fie citită în cheia măririi responsabilizării a celor care ajung să ne reprezinte.
Indiferent de opțiunile noastre particulare, de comentarii, de bârfe, la urne vom fi obligați să ne încadrăm doar în tiparul unor liste cu nume impuse, din care vom fi obligați să alegem partidul în acre aceste nume se află. Chiar dacă noi credem că alții ar fi trebuit să fie pe aceste buletine de vot, pe fond, vom fi obligați ori să ne reorientăm alegerea, ori pur și simplu să ne anulăm buletinul de vot. Câștigul, în acest caz al buletinului de vot anulat, este acela dat de creșterea participării la vot. Ne va da astfel dreptul să constatăm că procentul major al participării la vot ne motivează ieșitul în stradă, constatând că am avut dreptate, că alegerea altora nu a reușit să înfăptuiască ceea ce au promis, cum de altfel s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, în mare parte.
Nici un sfat nu va fi bun, sfat care să direcționeze votul, atâta timp experienţa ne-a arătat că, de cele mai multe ori, sfatul ne-a trimis în decor. Poate, singurele nuanțe de acceptat ar fi acelea care să ne sfătuiască pe cine să nu alegem, chiar și numai pentru că o astfel de realitate este mult mai pragmatică, mult mai realizată, mult mai aproape de imediata noastră protecție.
Ca un final optimist al acestui editorial putem să șoptim, să strigăm să urlăm că în 2019 vom fi ceea ce nu am fost încă. Mai buni sau mai răi!
ADI CRISRT