O slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu a fost oficiată, marţi dimineaţă, în bisericuţa familiei Eminovici de la Ipoteşti, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naşterea marelui poet.
Slujba a fost oficiată de preotul satului, Valentin Tincu, la ea luând parte preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, subprefectul Daniela Lozneanu, managerul Memorialului Ipoteşti, Ala Sainenco, dar şi numeroşi oameni de cultură.
Momentul religios a fost urmat de o depunere de coroane la bustul lui Eminescu din curtea Casei Memoriale de la Ipoteşti.
De asemenea, marţi dimineaţă, Mihai Eminescu a fost pomenit şi la Biserica Uspenia din municipiul Botoşani, lăcaş de cult în care a fost botezat poetul. La Te Deum au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi oameni de cultură invitaţi la „Zilele Eminescu”. AGERPRES