„SC Eximtur SRL nu a fost nici în perioada respectivă şi nu este nici în prezent turoperator al vreunuia din pachetele charter care au fost în vizorul autorităţii de concurenţă în cadrul investigaţiei. SC Eximtur SRL a acţionat exclusiv ca revânzător şi nu a avut niciodată contracte cu companiile aeriene pentru locuri în avioane charter, astfel că nu a fost în măsură să împartă locuri în avioane charter cu alte agenţii. Cu toate acestea, autoritatea de concurenţă a considerat că nedelimitarea publică a Eximtur faţă de e-mailuri emanând de la alte întreprinderi conţinând subiecte apreciate ca fiind sensibile, referitoare la organizarea pachetelor charter, este suficientă pentru a constitui o formă de încălcare a legii chiar şi de către un operator de bună-credinţă”, potrivit comunicatului.
Reprezentanţii companiei spun că au adus dovezi autorităţii de concurenţă că au realizat şi implementat în mod efectiv un program de conformare cu regulile de concurenţă în cadrul organizaţiei şi că şi-a instruit în mod corespunzător angajaţii cu privire la principiile relevante din această legislaţie, în vederea asigurării unei conformări permanente cu acestea.
„SC Eximtur SRL a dovedit că participarea sa în acţiunea investigată a fost extrem de redusă, fiind una exclusiv de tip circumstanţial, tradusă prin nedelimitarea publică faţă de informaţiile menţionate mai sus, ajunse la cunoştinţa reprezentanţilor companiei în mod întâmplător, prin intermediul câtorva e-mailuri emanând de la alţi operatori. De altfel, Consiliul Concurenţei a recunoscut în mod expres faptul că Eximtur nu a avut decât un rol pasiv în circumstanţele analizate. Mai mult, SC Eximtur SRL a dovedit că informaţiile în cauză nu au fost folosite în niciun fel în activitatea derulată, compania adoptând un comportament concurenţial corect pe piaţă şi stabilindu-şi în mod independent strategia comercială”, se precizează în comunicat.
Pe parcursul investigaţiei, Eximtur a înţeles că, potrivit Legii Concurenţei, nedelimitarea publică poate fi considerată încălcare, aspect necunoscut de companie până la acel moment. În acest context, pentru a nu prelungi această acţiune, care durează de mai bine de trei ani, compania şi-a asumat consecinţele nedelimitării publice faţă de informaţiile respective şi a acceptat plata amenzii.
Plata amenzii se va face din surse proprii, iar sumele aferente au fost prezervate ca atare.
„SC Eximtur SRL a înţeles îngrijorările Consiliului Concurenţei, precum şi responsabilitatea suplimentară a companiilor de profil, drept pentru care a luat şi va lua în continuare măsuri interne pentru a explica şi implementa procedurile necesare impuse de Legea Concurenţei. Totodată, în vederea implementării noii legislaţii specifice, prin care agenţiile de turism sunt obligate să garanteze integral contravaloarea banilor avansaţi de turişti pentru pachete de servicii de călătorie, vă informăm că Eximtur deţine deja poliţe de asigurare a contravalorii banilor încasaţi de la client în avans pentru pachete de călătorie, în valoare de 2.500.000 euro, prioritatea companiei fiind asigurarea şi furnizarea în condiţii de siguranţă de servicii corecte şi de calitate pentru toţi clienţii noştri”, au mai spus reprezentanţii companiei.
Astfel, în perioada iunie 2013 – septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.