Maramureş: Cursuri şcolare suspendate în nouă localităţi din judeţ

Cursurile şcolare în nouă localităţi rurale şi urbane din judeţul Maramureş sunt suspendate joi şi vineri, 17 şi 18 ianuarie, ca urmare a efectelor iernii dificile, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit miercuri seara.

Prefectul Vasile Moldovan a precizat pe pagina sa de Facebook că sunt suspendate cursurile şcolare în municipiul Baia Mare (grădiniţe, şcoli gimnaziale, licee, colegii), Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2 Baia Sprie – Structura Grădiniţa cu Program normal nr.4, Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” Târgu Lăpuş, Şcoala Gimnazială Ardusat, Şcoala Gimnazială “Regina Elisabeta” Băiuţ, Şcoala Gimnazială Băseşti, Şcoala Gimnazială “Ion Popescu de Coaş” Coaş, Şcoala Gimnazială “Petofi Sandor” Coltău şi Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lupan” din comuna Groşi.

De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat act de faptul că din cele 47 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică de pe raza municipiului Baia Mare, 45 de unităţi au solicitat şi au aprobat în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ suspendarea cursurilor. Totodată, şi celelalte unităţi de învăţământ din judeţ au respectat procedura şi au solicitat suspendarea cursurilor.

Conform aceleiaşi surse, pentru aceeaşi perioadă sunt suspendate cursurile, în continuare, la Colegiul Economic “Pintea Viteazul” din oraşul Cavnic şi Şcoala Gimnazială Vima Mica, structura Aspra.

De asemenea, a fost prezentată propunerea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Baia Mare de suspendare a cursurilor pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Toate propunerile de suspendare a cursurilor au fost aprobate, a menţionat prefectul Vasile Moldovan. AGERPRES