Cimitirul Evreiesc din Iaşi ar putea deveni monument istoric

Cimitirul Evreiesc din Iaşi ar putea deveni monument istoric, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, decizia de transformare a acestui obiectiv în monument istoric este o procedură destul de laborioasă, pe care municipalitatea a demarat-o în urma încheierii unui parteneriat cu Comunitatea Evreilor şi care urmează să fie finalizată cu un document care va fi înaintat Ministerului Culturii. „După ce va fi declarat drept monument istoric de către Ministerul Culturii, Cimitirul Evreiesc va fi tratat ca atare, cu toate restricţiile dar şi cu cu toate protecţiile pe care le oferă un asemenea statut”, a precizat Mihai Chirica. Potrivit edilului, Cimitirul Evreiesc din Iaşi este cel mai reprezentativ loc de pe tot cuprinsul României şi din estul Europei în ceea ce priveşte zonele funerare pentru comunitatea evreilor, acolo fiind monumente datate din jurul anului 1880 şi chiar mai devreme. Anunţul primarului privind declararea obiectivului drept monument istoric vine la mai puţin de trei săptămâni de la demolarea de către municipalitate a porţii centrale de intrare în cimitir, măsură luată, potrivit reprezentanţilor Primăriei, de comun acord cu Comunitatea Evreilor din Iaşi. Inaugurat în anul 1881, Cimitirul Evreiesc, cu o suprafaţă de 26 de hectare, cuprinde peste 150.000 de morminte, inclusiv cele aparţinând victimelor Pogromului din 27-29 iunie 1941 de la Iaşi. (E.M.)