Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis insistă să demonstreze tuturor românilor ”cât de ilogică şi de stupidă este abordarea de la Cotroceni” şi că solicitarea cazierelor judiciare este una aberantă.
”Iohannis insistă să demonstreze tuturor românilor cât de ilogică şi de stupidă este abordarea de la Cotroceni în aceste momente, aş spune istorice pentru ţară. Acum a cerut cazierul, copie de pe buletin şi actul demonstrativ că cei doi colegi ai noştri, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici sunt români, au domiciliul aici, ceea ce este aberant. Eu am auzit pentru prima dată în istoria românilor miniştri de la revoluţie încoace să se ceară documente noi care nu are nicio legătură cu legea, cu ce spune constituţia şi cu practica uzuală în relaţia dintre Guvern şi Preşedinţie”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.
”Prin urmare vom fi obligaţi să facem şi acest lucru, dar în acelaşi timp suntem obligaţi să ne adresăm şi Curţii Constituţionale, pentru că deja Iohannis încalcă legea atât de des, atât de mult şi atât de evident, încât nu se poate să rămână toate aceste lucruri nesancţionate. Este şi acesta un motiv în plus de suspendare”, a mai spus liderul PSD.
Nicolicea: Preşedintele a inventat motive. Nu ştia la început ce motiv invocă la sfârşit
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis a inventat motivele pentru care a refuzat numirea Liei Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici la ministerele Dezvoltării Regionale şi Transporturilor.
”Preşedintele a inventat pe parcursul a aproximativ două luni de zile motiv după motiv nespunând de la început ce vrea, ceea ce arată că de fapt nici nu ştia la începutul respingerilor ce motiv invocă la sfârşit. Vă dau un exemplu: ştiţi că au fost propuşi mai mulţi miniştri, patru au fost acceptaţi dacă nu mă înşel fără să li se ceară cazier şi alte documente. Olguţa Vasilescu a fost respinsă pe motiv că nu ar corespunde funcţiei din punct de vedere profesional şi doar lui Ilan Luafer i-a cerut în mod special să facă dovada îndeplinirii condiţiilor, ceea ce înseamnă că i-a dat apă la moară domnului Laufer, care a spus că este discriminat”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea (PSD).
El a mai spus că la primul refuz în privinţa Olguţei Vasilescu şeful statului nu a cerut documentele pe care le-a invocă în scrisoare.
”Acest lucru ce duce la următoarele concluzii: Fie acest motiv este inventat ulterior, fie îndeplinea condiţiile prima dată, dar s-au pierdut documentele la Cotroceni între primul şi al doilea refuz, ceea ce este lipsit de logică. Absurd. O să îi trimitem şi actele pe care le solicită, deşi această obligaţie nu este prevăzută nici în Constituţie, nici în deciziile Curţii, nici în lege, iar eu personal insist să se facă şi o sesizare la Curte”, a adăugat Nicolicea.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care explică de ce a refuzat numirile, precizând că documentaţia care însoţeşte propunerile de numire a Olguţei Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi este incompletă.
Şeful statului susţine că documentaţia e incompletă, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situaţia judiciară a unei persoane.
”Reţinând că nici Constituţia şi nici legea nu stabilesc un regim derogatoriu pentru accederea în funcţia de membru al Guvernului cu privire la dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de Legea nr. 90/2001, respectiv aceea de a nu fi suferit condamnări penale, şi având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, potrivit cărora <în cazierul judiciar se ţine evidenţa persoanelor fizice şi a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale>, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situaţia judiciară a unei persoane, constatând că documentaţia care însoţeşte propunerea (respectiv copia cărţii de identitate şi curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, vă aduc la cunoştinţă că, în continuare, propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs”, se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis adresată premierului Dăncilă.
Potrivit şefului statului, legea prevede un regim juridic diferit pentru membrii Parlamentului şi pentru membrii Guvernului atât în ceea ce priveşte incompatibilităţile, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a celor două funcţii de demnitate publică, numai persoana în cauză putând să declare pe propria răspundere că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Scrisoarea a fost trimisă ca urmare a adresei premierului Viorica Dăncilă nr. 5/105/10.01.2019, prin care a reiterat propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a Liei-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al transporturilor a lui Mircea-Gheorghe Drăghici.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va refuza a treia oară propunerile de miniştri, ultima variantă înaintată de premierul Viorica Dăncilă fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, că sesizarea CCR este ”pasul” pe care trebuie să-l facă în urma refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a-i numi pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, dar că decizia trebuie luată în coaliţie.