Metodologia și calendarul concursului de admitere la UMF pentru românii de pretutindeni

În ședința  din 15 ianuarie 2019, Senatul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” a aprobat metodologia de admitere a concursului de admitere pentru românii de pretutindeni, pentru anul universitar 2019/2020. Candidații vor fi admiși pe bază de concurs de dosar. Potrivit legii, din categoria românilor de pretutindeni fac parte: persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română și cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de etnonimul folosit (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji), precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus şi, respectiv, românii emigrați, fie că au păstrat sau nu cetățenia română, descendenții acestora, precum și cetățeni români cu domiciliul stabil sau reşedinţa în străinătate. Oferta locurilor alocate precum și Metodologia de admitere se va publica pe site-ul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (secțiunea Admitere). „Anul trecut, pentru cele  19 locuri aprobate de Ministerul Educației a fost o concurență peste așteptări, de 16/loc.  Ulterior, pentru sesiunea din toamnă, s-a suplimentat numărul de locuri cu zece, la cererea noastră, pentru Facultatea de Farmacie. Sperăm ca la admiterea din acest să participe cât mai mulți candidați români de pretutindeni, adică cetățeni străini cu origini românești, care nu dețin carte de identitate românească, de provenienţă din: Republica Moldova, Serbia, Albania, Macedonia, Ucraina, , Bulgaria, Croația, Grecia, Israel, Ungaria sau Diaspora”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” .

Calendarul concursului de admitere, sesiunea iulie 2019

  • Perioada înscrierilor: 08-14 iulie 2019
  • Evaluare dosare: 15, 16 iulie 2019
  • Afișarea rezultatelor: 16 iulie 2019
  • Depunerea contestatiilor: 17 iulie 2019
  • Soluționare contestații și afișare rezultate finale: 19 iulie 2019

Dosarele de candidatură pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă,  sunt evaluate de către Comisia Centrală a Universității pentru admiterea românilor de pretutindeni, formată din reprezentanți ai tuturor facultăților, numită prin decizia Rectorului. Evaluarea candidaților se face pe baza dosarului. În fișa de înscriere, candidatul va specifica, în ordinea preferințelor, opțiunile sale privind specializarea pe care dorește să o urmeze. În urma evaluării dosarelor se va realiza ierarhia candidaților pe facultăţi şi programe de studiu. În cazul egalității de punctaj final pentru doi sau mai mulți candidați la aceeași facultate/program de studiu, se vor aplica următoarele criterii de departajare, în ordinea menționată mai jos:

  1. nota de la bacalaureat,
  2. media aritmetică a notelor de la disciplina Biologie studiată în timpul liceului,
  3. media aritmetică a notelor de la disciplina Chimie studiată în timpul liceului,
  4. media aritmetică a notelor de la disciplina Fizică studiată în timpul liceului,
  5. media aritmetică a notelor de la disciplina Matematică studiată în timpul liceului.

Dosarul de candidatură trebuie expediat sau depus direct la Registratura Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, în perioada de înscriere, iar pe plic trebuie făcută mențiunea “admitere români de pretutindeni”, numele candidatului, precum și specializarea unde candidează, sau pot fi trimise prin e-mail la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași la adresa admitere.etnici.romani@umfiasi.ro sau Ministerului Educației Naționale, la adresa dosarerompret@edu.gov.ro, dosarul fiind redirecționat către Universitate. Metodologia proprie de admitere a românilor de pretutindeni la UMF Iași pentru anul universitar 2019-2020 poate fi găsită pe site-ul Universității, accesând link-ul https://www.umfiasi.ro/wp-content/uploads/2019/01/Metodologia-proprie-de-admitere-a-romanilor-de-pretutindeni-2019-aprobata-in-Senat.pdf