CINE O BÂLBÂIE LA NESFÂRȘIT?

Cine sunt derbedeii care ne aruncă astăzi în timp, pe la începutul anilor 1950? Cine sunt baragladinele care încearcă să învie momentele de anarhie cu care ne-am mai confruntat o dată, în apusul democrației de după ce de-al doilea război mondial?
Avem din ce în ce mai multe momente de deja vu în care ne apar barbarismele pe care astăzi nu reușim să le explicăm, dar care sunt puse sub semnul libertății de exprimare.
Ura cu care acești descreierați o afișează față de clasa politică aflată la putere, printr-un exercițiu democratic al votului majoritar, devine din ce în ce mai periculoasă, deoarece în afara partidului politic nu mai avem nici un actor credibil care să ne salveze ca alternativă a celor care ajung la putere și care își asumă responsabilitatea de a face ceea ce au promis.
Așa zișii cenzori ai acestora, sub titlul de apărători ai democrației, dar și ai libertății de exprimare, nu fac altceva să devină câinii de mahala, comunitari, ai celor aflați în opoziție și care își dau seama că nu au forța necesară unei confruntări directe cu cei aflați la Putere, drept pentru care nu au ezita să-și tocmească jivine sălbatice pe care le asmute împotriva celor care au fost validați de votul majoritar al poporului de a se ocupa de treburile țării.
Este necesară o lege mult mai drastică și mult mai fermă care să introducă ordine și în așa zisa libertate de exprimare. Așa cum ar trebui să ne dăm deja seama libertatea nu are în desfășurarea ei și componenta de a ataca pe cel de lângă tine. Este impardonabilă pretenția că fiecare dintre noi are dreptul la astfel de manifestări chiar violente, agresive. Conceptul de libertate nu admite batjocura, bătaia de joc, insulta, calomnia, atacul la persoană, distrugerea bunurilor, agresiunea fizică. Nici o libertate invocată nu poate să-ți permită un astfel de comportament care te plasează de fapt în postura huliganului, infractorului, derbedeului, dacă nu avem în față oameni bolnavi psihic, conștienți de boala lor și, mai ales, de clemența legilor față de astfel de handicapați mentali.
Este, deci, necesară o lege care în astfel de situații să fie cât se poate de fermă, descurajând aceste excese de autoritate, care nu face altceva decât să intimideze, să introducă în modul de a gestiona interesele țării, pretenția de anarhism, susținătoarea preluării conducerii de un grup care știe să țipe mai tare, care știe să forțeze mai violent barierele democraţiei, bazată pe votul majorității.
De ce majoritatea politică a României anului 2019, atât de hăituită, de unsă cu vopsea, de scuipată și lovită în direct pe stradă nu reacționează așa cum ar trebui să reacționeze, lăsând supremația legii să o apere? De fapt, să apere cucerirea statului de a ține cont de drepturile și libertățile cetățenești, care nu ar trebui să nască conflicte, când acestea sunt invocate, când acestea sunt apărate? Nu poți apăra dreptul de a vorbi prin jignire și atacuri mârșave asupra demnității celui pe care încerci să-l contrazici, în ceea ce spune sau face! Suntem încă la stadiul primitiv de a înțelege modul în care funcţionează democrația autentică, preferând să mimăm că am reușit să avem un regim democrat.
Un regim politic în care președintele tuturor românilor își pune o geacă roșie, amestecându-se printre demonstranți, alegându-și astfel un popor mărunt ca număr, dar foarte vizibil, grație televiziunilor, imagini cu ajutorul cărora se încearcă exersarea ”picăturii chinezești”. De a cădea constant și fără oprire, peste capul celor care, acasă stând, devin din ce în ce mai nesiguri, mai instabili cu ceea ce se întâmplă cu țara lor, cu țara pentru care ei au ieșit la vot și nu au stat în case sau în cluburi așa cum au ales ”tinerii frumoși și liberi” din piețele publice post-momentul electoral. Mai apoi aceștia au fost puși la treabă de cei care prin reformele promovate se simt incomodați. Văd cum au din ce în ce mai multe pierderi, dar nu în urma afacerii, cât mai ales în urma introducerii ordinii și disciplinei fiscale, așa cum și în țările lor de baștină se întâmplă.
Iată că mizerabilii, care încearcă să ne confiște democrația, sunt doar tentaculele hidrei cu capete multiple, care nu se află pe pământ românesc, ci pur și simplu încearcă să ne obișnuiască cu ceea ce a făcut Traian Băsescu în momentul în care și-a sacrificat poporul în scopul intereselor celor din afara țării, incomodați de independența noastră economică și de resurse naturale.
Dar, trebuie să fim cât se poate de sinceri cu noi, trebuie să fim cât se poate de verticali și să recunoaștem că greșeala nu aparține numai celor cu comportamentul brevetat de Mălin Bot sau de Dan Barna (în forma sa parlamentară), ci pur și simplu vinovăția majoră ar trebui să și-o asume majoritatea politică actuală pentru lipsa unei decizii ferme care ar putea să instituie un cadru legislativ benefic interesului național și nu să o bâlbâie la nesfârșit cu tot felul de tânguieli și ezitări.
ADI CRISTI