Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Unirii organizează expoziția „Alexandru Ioan Cuza și epoca sa”, ce va fi deschisă în perioada 22 ianuarie 2019 – 10 martie. Expoziția este dedicată împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române și este găzduită de Muzeul Unirii, fostă resedință a domnitorului. Proiectul expozițional reunește o selecţie de obiecte valoroase, aflate în patrimoniul Muzeului Unirii și al Muzeului de Istorie din Iași. Sunt etalate piese care au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza și Doamnei Elena Cuza, dar și exponate care vorbesc despre evenimente care s-au desfășurat în cei 7 ani de domnie a lui Cuza. Potrivit organizatorilor, în cadrul expoziţiei pot fi admirate obiecte de tezaur care au aparținut domnitorului Unirii, precum uniforma de diplomat, servieta, piese din uniforma militară și decorațiile primite de acesta în semn de prețuire de la Imperiul Otoman, din Sardinia și Grecia. Alături de acestea este expusă placa „Ordinului Unirii”, care reflectă proiectul domnitorului de înființare a primei decorații românești. Modernizarea societății românești este reflectată în expoziție prin documente care vorbesc despre efortul de organizare a noului stat român în diferite domenii de activitate: Biserică, Armată, Învățământ, Agricultură, Finanțe. Actele poartă semnăturile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și ale colaboratorilor săi. O parte însemnată a expunerii este dedicată vieții cotidiene din vremea lui Cuza Vodă, ilustrate prin documente inedite din epocă, dar și printr-un costum de surugiu, obiect rar întâlnit în colecțiile muzeale românești. Vernisajul expoziţiei va avea loc marți, 22 ianuarie, de ora 17.00, la Muzeul Unirii, situate pe strada Lăpuşneanu nr. 14. (E.M.)