Breaking News
FILE PHOTO: A terminal of the Istanbul's new airport is pictured prior to the official opening ceremony, in Istanbul, Turkey, October 29, 2018. REUTERS/Murad Sezer/File Photo

Noul aeroport din Istanbul va înlocui aeroportul Ataturk din 3 martie

Aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, al cincilea ca mărime din Europa, îşi va închide porţile pentru zborurile de pasageri începând cu data de 3 martie 2019 şi va transfera ştafeta către noul Istanbul Airport, a confirmat luni un purtător de cuvânt al operatorului aeroportuar IGA, transmite EFE.

„Transferul va începe luni, 1 martie, şi începând din ziua de 3 martie toate zborurile de pasageri se vor efectua de pe noul aeroport, lăsând vechiului aeroport zborurile avioanelor de marfă”, a declarat directorul de comunicare de la IGA, Gökhan Sengül.

Noul aeroport, care începând cu data de 2 martie va moşteni sigla IST, va avea iniţial două piste de aterizare, urmând ca din 2020 să i se adauge o a treia pistă, a precizat Sengül.

Încă de la început, instalaţiile noului aeroport vor avea capacitatea teoretică de a gestiona 80 de zboruri pe oră (40 de decolări şi 40 de aterizări), ceea ce va permite un număr de maxim 2.000 de zboruri pe zi, o cifră clar mai mare decât recordul de 1.500 de zboruri pe zi al actualului aeroport Ataturk.

Dacă în prezent aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul este tranzitat de peste 60 de milioane de pasageri pe an, noul aeroport aspiră să ajungă la 90 de milioane de pasageri în 2019 pentru ca în cursul unui deceniu să ajungă la o capacitate de 200 milioane de pasageri pe an.

Construcţia noului aeroport internaţional din Istanbul a început în 2015 pe un teren unde înainte era o mină deschisă de cărbune pe coasta Mării Negre, la aproximativ 35 kilometri nord -vest de centrul istoric al Istanbulului.

Oficial, aeroportul a fost inaugurat în data de 29 octombrie 2018, cu ocazia zilei naţionale, dar deocamdată găzduieşte doar un număr redus de zboruri ale companiei Turkish Airlines, inclusiv unele spre Paris, Frankfurt, München şi Moscova.

Chiar dacă planurile vizează conectarea noului aeroport cu Istanbul via o linie de metrou, pentru moment sunt doar câteva linii de autobuz care au nevoie de aproximativ o oră pentru a face naveta între oraş şi noul aeroport.

Istanbulul mai are un al treilea aeroport internaţional, Sabiha Gokcen, pe partea asiatică a oraşului, a cărui capacitate este mai mică decât cea a aeroportului Ataturk şi care va continua să opereze fără modificări.

Preşedintele Erdogan şi-a anunţat intenţia de a construi o „Nouă Turcie”, cu infrastructură modernă, până în anul 2023, când se aniversează 100 de ani de la fondarea statului modern turc de către Mustafa Kemal Ataturk. AGERPRES