PĂRINȚII RECURG LA RECOMANDĂRI FĂRĂ ACOPERIRE MEDICALĂ ÎN ÎNCERCAREA DE A PREVENI VIROZELE COPIILOR

 

Sezonul virozelor respiratorii este în toi, iar cei mai mulți părinți ar face totul pentru a-și proteja copiii de îmbolnăviri. Asta include punerea în practică a unor recomandări care nu sunt fundamentate pe dovezi științifice.

Rezultatele unui sondaj dat publicității la 21 ianuarie arată că 51% din părinți apelează la sfaturi „din folclor” în încercarea de a preveni virozele copiilor. Sondajul  fost realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din Michigan pe un eșantion de persoane reprezentativ pentru populația Statelor Unite ale Americii.

 

Vitamine și suplimente pentru imunitate

 

Vitamina C pentru a preveni răcelile. Suplimente alimentare care promit să crească imunitatea. Sau recomandarea de a sta mai mult în casă în sezonul rece. Nu există dovezi care atestă că vreuna din aceste recomandări este eficientă în prevenirea virozelor respiratorii. Însă peste jumătate din părinți le pun în practică.

Conform rezultatelor sondajului, 51% din părinți au spus că au dat copiilor vitamine sau suplimente alimentare care promit să întărească sistemul imunitar. Suplimentele alimentare pentru întărirea imunității sunt intens promovate în timpul sezonului virozelor respiratorii. Multe din aceste suplimente se bucură de popularitate, deși nu există dovezi ale efectului lor asupra imunității.

Spre deosebire de medicamente, unde producătorul trebuie să dovedească eficacitatea tratamentului în studii clinice prin care se compară cu un medicament deja aprobat, producătorii de suplimente nu trebuie să dovedească eficiența produsului, doar profilul său de siguranță.

 

Măsuri profilactice care funcționează

 

Asumarea unor măsuri stricte de igienă este una din metodele de prevenire a virozelor respiratorii cu adevărat eficiente. Aproape toți părinții care au răspuns la chestionar au spus că își învață copiii să-și spele frecvent mâinile cu apă și săpun, să evite să ducă mâna la nas sau la gură și să folosească o batistă de unica folosință atunci când strănută sau tușesc.

De asemenea, foarte mulți părinți (84%) au spus că apelează și la curățarea și dezinfectarea obiectelor și a suprafețelor cu care copiii iau contact. Alți 87% au declarat că încearcă să limiteze contactul copiilor cu persoane despre care știu că sunt bolnave, inclusiv membrii ai familiei (64%), pentru a preveni răspândirea infecției.

 

Ce sunt virozele respiratorii

 

Virozele respiratorii sunt cauzate de virusuri care se transmit de la o persoană infectată. Cel mai frecvent mecanism de transmitere este prin contact direct sau aerian cu picăturile foarte fine de salivă care se răspândesc prin tuse sau strănut. Acestea ajung pe mâinile sau pe fața persoanei sau pe obiectele cu care aceasta ia contact. Astfel, virusul poate infecta rapid persoanele din apropiere.

Copiii de vârstă școlară fac în medie trei până la șase viroze respiratorii pe an, fiecare episod putând dura până la două săptămâni. Atunci când copiii se îmbolnăvesc, acest lucru afectează modul de funcționare al întregii familii. Toți părinții vor să prevină îmbolnăvirea copiilor. Însă este crucial ca aceștia să știe să facă diferența între metodele de prevenție cu adevărat eficiente și cele care nu au în spate dovezi științifice care să le ateste eficacitatea, precizează autorii sondajului dat publicității astăzi.