Tratatul bilateral de la Aachen: Franţa şi Germania doresc o ‘armată europeană’

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi-au reafirmat marţi voinţa pentru crearea unei ‘armate europene’, în pofida opoziţiei frontale a preşedintelui american Donald Trump faţă de această idee, informează AFP.

Noul tratat de cooperare franco-german semnat marţi la Aachen (în Germania), care prevede o apropiere dintre cele două ţări în sectorul apărării, se vrea a fi o ‘contribuţie la crearea unei armate europene’, a afirmat cancelarul german.

Merkel a evocat în special dezvoltarea unei ‘culturi militare şi a unei industrii de armament comune’ care figurează în noul tratat, în completarea celui semnat în 1963 la Palatul Elysee.

La rândul său, şeful statului francez a spus că proiectul trebuie dezbătut în cadrul unei discuţii asupra Europei cu cetăţenii ambelor ţări. ‘Există puteri autoritare care apar peste tot. Să construim deci o adevărată armată europeană pentru a ne proteja şi a avea o adevărată politică externă!’, a pledat el.

Preşedintele francez şi cancelarul german şi-au exprimat deja în toamna trecută sprijinul lor ferm în favoarea creării unei arme europene, atrăgându-şi mânia preşedintelui american Donald Trump. Acesta a calificat proiectul drept ‘extrem de insultător’ şi a criticat declaraţiile făcute de Emmanuel Macron, potrivit căruia această armată ar trebui să aibă ca obiectiv apărarea Europei împotriva unor ţări ca Rusia şi China, dar şi SUA.

Noul tratat franco-german prevede o clauză de solidaritate bilaterală între cele două ţări în caz de agresiune asupra uneia sau alteia, în completarea celei deja existente în cadrul NATO.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a salutat semnarea acestui tratat într-un comunicat, în care a apreciat că ‘de zeci de ani cooperarea franco-germană a fost esenţială pentru securitatea şi stabilitatea în Europa’.

 


Potrivit textului, cele două ţări ‘sunt gata să ofere ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele aflate la dispoziţia lor, inclusiv forţa armată, în caz de agresiune asupra teritoriului lor’. Principiul solidarităţii se aplică şi în caz de atentate.

De asemenea, tratatul prevede ‘desfăşurarea de misiuni comune’ şi înfiinţarea unui ‘Consiliu franco-german de apărare şi securitate’.

Aceste proiecte sunt rezultatul unui compromis dificil între cele două capitale, ţinând cont de divergenţele lor tradiţionale în probleme de apărare. Mai mult, Angela Merkel a recunoscut marţi că ‘fiecare cuvânt a fost cântărit’.

Franţa cere adesea Germaniei un angajament militar sporit, în timp ce Berlinul ţine să respecte tradiţia sa pacifistă.

Cele două ţări au avut divergenţe anul trecut pe tema exporturilor de arme către Arabia Saudită, în condiţiile în care Berlinul le-a suspendat ca urmare a uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi, iar Parisul intenţionează să le continue.

Chiar şi marţi, la puţin timp după semnarea textului, Emmanuel Macron şi Angela Merkel şi-au expus din nou divergenţele pe această temă, în cadrul unei dezbateri cu cetăţeni din ambele ţări. AGERPRES