24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
După ce l-am muştruluit ori de câte ori l-am prins (pe preşedintele Klaus Iohannis), iată că, în ultima sa descindere la Iași, m-a făcut să-l privesc admirativ, atâta timp cât el a reușit să panseze rana sângerândă de 160 de ani a moldoveanului, în general și a ieșeanului în special. De când Alexandru Ioan Cuza a pus Principatele Unite Moldova și Țara Românească pe făgașul construirii României moderne, reușind într-un final să o includă pe harta intereselor lumii, Iașul a avut tot timpul de suferit, prin sacrificiile pe care, de regulă, și le-a asumat în numele viitorului, dar a avut și de primit pumnale în spate, din partea invidiei sau a altor interese ascunse, celor din capitala administrativă a țării, București. Și astăzi actuala guvernare este pur și simplu ruptă de Iași, amestecând disputele politice în interesul cetățeanului, a acelor valori culturale de pe urma cărora au beneficiat din plin, începând din momentul 24 ianuarie 1859, toate guvernările.
Iașul, ar trebui să înțeleagă toți trepădușii și teleormănenii (ajunși mai sus de cât le bate vederea și priceperea) este de neînlocuit. El există cum mai poate exista fapta bună în contextul dezastrelor și a calamităților pe care nu Natura le provoacă, ci pur și simplu ni le dăm unul altuia chiar și sub formă de cadouri otrăvite, doar pentru a ne păstra la putere.
Iașul a fost de 160 de ani hăituit, biciuit, ignorat, ascuns, dat cu capul de toți pereții, aruncat la toate lăzile de gunoi ale istoriei, ironizat, terfelit, spurcat, izolat și, nu în ultimul rând, pus la colț cu mâinile ridicate, în genunchi e coji de nuci, biciuit în piețele publice ale capitalei.
Dacă Nicolae Ceaușescu avea spaima cu intențiile neadormite ale vecinului de la est, hrăpăreț din fire și din trecutul istoric al imperiului, evitând să dezvolte Moldova mai mult decât îi dicta starea de subzistență a locuitorilor estului României, conducătorii postdecembrişti, chiar dacă au avut afinități puternice față de Iași (vezi parcursul lui Ion Iliescu sau datoriile de suflet și de educație ale lui Traian Băsescu) au continuat această politică precaută până la o izolare totală a Moldovei de restul trupului țării. Iașul a fost pur și simplu risipit în nepăsarea celor care fac legi, chiar dacă numărul de parlamentari trimiși în parlamentul de la București a fost tot timpul cel mai mare din țară. De fiecare dată, pe parcursul celor 30 de ani consumați
în numele democrației, Iașul a fost ținut deoparte, a fost lăsat de cele mai multe ori cu ochii în soare, șuntat de la câștigurile pe care singur și le-a asigurat. A fost, pentru a înțelege cât mai mulți cititori, furat, jecmănit, prădat, lăsat dezgolit și rănit în mijlocul iernilor, inundațiilor, în focul caniculelor în mijlocul cărora s-a dovedit că era imposibil de gestionat culturile câmpiilor, ale viilor sau ale grădinăritului.
Iașul a fost obligat. de reacțiile guvernaților. să se simtă singur, neluat în seamă, chiar dacă, de fiecare dată, în momentele de restriște prin care a trecut sau trece România, salvarea tot timpul a venit de aici, din inima Moldovei.
Istoria, cu faptele ei păstrate în siguranţă, vorbește despre rolul pe care l-a avut Iașul și pe cel pe care îl are astăzi, astfel încât să aibă certitudinea rolului de mâine. Astfel nu mai putem să spunem că Iașul nu mai contează, că Revoluția Română din Decembrie 1989 nu a început la Iași, pe 14 decembrie, de exemplu. Va trebui să se obișnuiască timișorenii (cei mai virulenți contestatari ai acestui adevăr istoric) cu faptul că 14 decembrie 1989 s-a întâmplat înaintea lui 16 decembrie 1989. Ar fi exista o singură posibilitate ca 16 să fi fost înaintea lui 14. Doar dacă vorbim despre 16 decembrie 1989 Î.Hr. Atunci, pe această axă, vom găsi 16 înaintea lui 14. Dar, din câte îmi aduc aminte totul s-a întâmplat în era noastră, adică După Hristos. (D.Hr.) Deci, parlamentarii ar trebui să iasă din rușinea în care s-au complăcut 30 de ani și să voteze în unanimitate lega prin care Iașului i se recunoaşte calitatea de ”Oraș inițiator al Revoluției Române din Decembrie 1989”, exact ceea ce au confirmat prin documente și istoricii români, dar și cei din străinătate care au studiat evenimentele.
Tot așa cum, Iașul, pe cont propriu, și-a asumat proiectele: ”Iași, capitala reîntregirii neamului, ”Iași – Capitala de Război”, ”România s-a născut la Iași”, pentru ca, președintele României Klaus Werner Iohannis, venit în capitala Moldovei a înmâna ieșenilor, primarului Mihai Chirica, recunoaşterea Iașului ca fiind Capitala istorică a României.
Bucureștiul rămâne capitala administrativă a României, în timp ce Iașului îi este recunoscută valoarea sa de Capitală istorică a României.
Chiar dacă la 160 de ani românii sărbătoresc unirea prin dezbinare, cred că ne aflăm pe drumul cel bun. Așteptăm doar să se mai topească zăpezile, patimile și interesele meschine, pentru a fi mai liberi și mai interesați să ne strângem în brațe și să ne dăm seama că ”suntem de-o mamă, / De-o făptură şi de-o seamă”.
ADI CRISTI
