La Tiraspol a avut loc ședința experților din domeniul fitosanitar și veterinar

La sediul Misiunii OSCE din Tiraspol a avut loc vineri prima ședință de lucru din acest an a experților din domeniul fitosanitar și veterinar, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

Discuțiile sau axat pe subiectul ce ține de importul în regiunea transnistreană prin posturile vamale de control, amplasate pe frontiera de stat moldo-ucraineană a semințelor și a materialului săditor, fiind convenit ca dialogul să continue până la identificarea unei soluții viabile.

Ulterior, au fost trecute în revistă aspectele referitoare la importul în regiune a preparatelor veterinare, precum și a produselor fitosanitare, fiind reiterată necesitatea uniformizării nomenclatoarelor și a registrelor de profil.

A fost abordat și subiectul ce ține de înregistrarea agenților economici, fiind reamintit faptul că în conformitate cu prevederile pct. 21 din Hotărârea Guvernului nr.960 din 07.11.2017, începând cu 1 februarie curent, produsele farmaceutice, materia primă medicamentoasă, produsele de uz fitosanitar și fertilizanții vor putea fi importați în regiune doar de către agenții economici înregistrați la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova.

Următoarea ședință va avea loc la Chișinău.