Măsuri luate de autorităţile ieşene pentru combaterea apariţiei cazurilor de gripă

Având în vedere creşterea numărului de cazuri de gripă din ultima perioadă, mai ales în rândul copiilor, autorităţile locale au elaborat un plan de măsuri menit să conducă la reducerea incidenţei acestei boli, în special în şcoli şţi grădiniţe, dar şi în locurile publice din municipiu, cum ar fi, de exemplu, mijloacele de transport în comun. Astfel, la iniţiativa primarului Mihai Chirica, la sediul municipalităţăţii a avut loc marţi o întâlnire între factorii de decizie de la nivel local şi reprezentanţii instituţiilor care trebuie să asigure condiţiile necesare pentru limitarea şi chiar stoparea acestei maladii. „În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, cu medicii de la cabinetele şcolare precum şi cu reprezentanţii de la Direcţia Creşe din cadrul municipalităţii, s-a convenit, de comun acord, că la Iaşi, situaţia nu este atât de îngrijorătoare, însă trebuie să continuăm programul de măsuri pe care l-am stabilit încă dinaintea începerii sezonului rece. Este vorba, pe de o parte, despre măsuri de ordin sanitar, care includ aprovizionarea cabinetelor medicale şcolare cu tot ceea ce este necesar pentru combaterea apariţiei infecţiilor respiratorii, inclusiv în asigurarea cu măşti de protecţie, atât pentru personalul medical cât şi pentru copii, iar pe de altă parte este vorba despre măsuri de igienizare a spaţiilor comune. În acest sens, am decis ca începând chiar de mîine, toate mijloacele de transport în comun să fie igienizate şi aerisite obligatoriu la capetele de linie”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Acesta a adăugat că începând de săptămâna viitoare, Primăria împreună cu Direcţia de Asistenţă Comunitară vor demara o acţiune de distribuire de flyere în oraş, având ca scop informarea corectă a cetăţenilor şi în primul rând a părinţilor asupra măsurilor care trebuie avute în vedere în cazul apariţiei primelor simptome de gripă. Până marţi, la prânz, în România erau înregistrate oficial 49 de decese din cauza gripei, cele mai multe dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa din cauza acestei boli nefiind vaccinate antigripal şi suferind de alte afecţiuni asociate. (Edmond Macri)