Luni, 28 ianuarie 2019, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a participat la evenimentul „Universitățile Românești și Grupul Russell”, care a avut loc la Londra. Conducerea UAIC a fost reprezentată la eveniment de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei – ordonator de credite și prof. univ. dr. Henri Luchian – prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare. La eveniment au mai participat Excelența Sa Dan Mihalache – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Paul Brummell – fost ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România și Nigel Bellingham – Directorul British Council România. De asemenea, au fost reprezentate la eveniment Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București.
Evenimentul „Universitățile Românești și Grupul Russell” a fost organizat cu scopul de a identifica noi modalități de cooperare prin care să se consolideze dialogul bilateral dintre universitățile britanice și cele din România, în contextul Brexit. În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite al UAIC, a avut o intervenție publică, axată pe analiza și dezvoltarea cooperării dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și universitățile britanice de prestigiu, respectiv proiecte pe care UAIC le-a desfășurat în cadrul Europa Orizont 2020. De asemenea, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei a lansat către membrii Grupului Russell invitația de a participa la Întâlnirea Consorțiului Universitaria, care va avea loc la UAIC, în perioada 21-23 iunie 2019.
Grupul Russell este un consorțiu format din 24 dintre cele mai importante universități britanice, care își asumă misiunea de a cultiva cele mai înalte standarde în ceea ce privește educația și cercetarea științifică, cu un impact social, economic substanțial în Marea Britanie dar și în lume. Evenimentul „Universitățile Românești și Grupul Russell”, la care au fost reprezentate 22 dintre cele 24 de universități membre, a fost moderat de profesorul Michael Arthur, președinte și rector al University College London, care s-a arătat plăcut impresionat de realizările UAIC, manifestând intenția de a vizita Iașiul cât mai curând.