Atacant spaniol „de careu” în Dealul Copoului

Politehnica Iaşi este pe cale să obţină semnătura atacantului spaniol Boris Garros, de la formaţia greacă de prima ligă Apollon Smyrnis. În vârstă de 30 de ani, Garros este un veritabil atacant de gura porţii, un „nr. 9” adevărat, cum Poli nu a avut de mult timp. Născut la Barcelona, Boris Garros a evoluat de-a lungul carierei pentru mai multe echipe din țara sa natală, precum Recreativo Huelva, CF Gavà sau Hospitalet. Potrivit reprezentanţilor clubului din Dealul Copoului, noua achiziţie a Iaşului a efectuat în cursul dimineţii de joi vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă, urmând ca apoi să semneze un contract cu Politehnica, valabil până la finalul acestui sezon, cu drept de prelungire pentru încă un an. Politehnica Iaşi va evolua în prima etapă de la reluarea campionatului Ligii 1 luni, 4 februarie, de la ora 20.00, în deplasare, în compania formaţiei Dinamo Bucureşti. După 21 de etape, elevii lui Flavius Stoican ocupă locul 9 în clasament, cu 28 de puncte, la numai trei „lungimi de undă” în urma ocupantei ultimului loc care asigură calificarea în play off la finalul sezonului regulat, formaţia Astra Giurgiu. (Edmond Macri)