Propunerea privind schimbarea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” a consilierului local Violeta Găburici (PMP), înaintată de reprezentanţii PSD în şedinţa de joi, 31 ianuarie, a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, nu are niciun fundament legal, aceasta nerespectând nici regulamentul de funcţionare al legislativului local şi nici procedurile prevăzute în acest document, susţin reprezentanţii PMP, care atrag atenţia, într-un comunicat, asupra faptului că pentru PSD nimic nu contează mai mult decât propriile interese. „În cursul zilei de astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local Iaşi, consilierii locali PSD au propus schimbarea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași pe dna Violeta Găburici, consilier local PMP, fără a respecta nicio procedură şi niciun regulament, ci doar pentru simplul fapt că deţin majoritatea. Deşi, conform regulamentelor, o astfel de modificare în structura de conducere a Spitalului Sf. Spiridon trebuie mai întâi discutată în Comisia de Sănătate, PSD a ţinut să demonstreze că pentru a-şi nominaliza un coleg de partid într-o funcţie de conducere, legislaţia şi procedurile în vigoare nu valorează nimic şi că întotdeauna partidul este mai presus de lege”, afirmă reprezentanţii PMP. La rândul ei, consilierul PMP Violeta Gaburici, care nu a fost prezentă la şedinţa de joi a Consiliului Local, susţine că schimbarea acesteia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” nu se justifică. „Nu am fost prezentă astăzi la şedinţa de CL, însă am fost anunţată că, fără a fi dezbătut înainte subiectul în Comisia de Sănătate, aşa cum este normal şi legal, PSD a propus schimbarea mea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Solicit să spună în mod public care sunt motivele care au stat la baza solicitării acestora. Nu numai că vreau să atrag atenţia asupra modului în care PSD a decis să pună în practică această propunere, ci şi asupra faptului că activitatea mea în cadrul CA a fost una ireproşabilă. Acest lucru se poate demonstra foarte uşor prin faptul că am participat la toate şedinţele, dar mai ales prin amendamentele pe care le-am depus pentru modernizarea şi renovarea unităţii medicale”, a explicat consilierul local Violeta Găburici. Propunerea de schimbare a reprezentantului PMP din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” a venit din partea consilierului social democrat Gabriel Surdu, deşi un astfel de proiect de hotărâre nu era inclus pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local. Până la urmă, propunerea social democraţilor, de înlocuire a Violetei Găburici de la conducerea CA al spitalului, a fost amânată pentru o şedinţă ulterioară. (Edmond Macri)