RESPIRAȚIE ARTIFICIALĂ (IV)

  1. Plictisindu-se de tine

carnea îți răvăşeşte trupul…

Hoții chiar dacă nu fură nimic

Întorc totul pe dos.

 

  1. Răbdarea mă declară învingător

Fără să mă implic.

Războaiele se câștigă la masa tăcerii

unde este servită slăbiciunea

adversarului.

 

  1. Poezia mă ține legat la ochi

cunoscând-o înainte de a o citi.

Pajiştea încă mai păstrează

umezeala botului mielului sacrificat.

 

46.Femeia supărată trece pe stradă

întunecând drumul în urma ei

Umbra face parte din periferia

luminii

 

  1. Simt versul în mine

cum dă să cadă

ca un fruct ce ia sosit

vremea culesului.

 

  1. Privesc marea în larg

până când ochii îmi lăcrimează

Mai adaug o clipă de singurătate

Depărtarea se revarsă peste margini.

 

  1. Țin ochii închiși!

Toate marginile îmi dispar

Devin prelungirea infinitului

cu încă un pas.

 

  1. Mă simt cotropit de lucruri lipsite de glorie.

Banalul îmi dă voie să aduc la mal

peștele de aur

Păcat că dorințele mele

sunt la fel de mărunte.

 

51.În Accra zidurile vechi

Înconjoară ochii ca pe o cetate

În port agitația păstrează marea

Cum a fost pe vremea cruciaților

Însângerată și tulburătoare.

 

  1. Musulmanii de azi sunt israeliţii de ieri

și creștinii de mâine

Până la Răstignire oamenii au exersat

Să-și ucidă fiara din ei.

 

  1. Îmi lovesc inima de amintirile din copilărie

Vocea mă striga,

mâna îmi deschide ușa…

Dragostea de mama

nu mai era acasă.

 

  1. Am rămas în apropierea mea

mai mult decât îmi era permis!

Învăț să cred că inutilul

face din mine lucrul cel mai util.

Rămân un punct de reper

pentru cei care caută intensitatea.

 

  1. Între cădere și înălțare

există aripile care știu pe de rost planarea

Cerul nu este vinovat

de duritatea pământului.

 

ADI CRISTI