Republica Moldova a urcat opt poziții în clasamentul mondial al libertăţii economice

Republica Moldova a fost plasată pe locul 97 din 180 de țări incluse în clasamentul elaborat de Fundaţia americană Heritage şi revista The Wall Street Journal, în funcție de indicele libertății economice, care evaluează gradul de deschidere a economiilor naționale, informează MOLDPRES cu referire la raportul „2019 Index of Economic Freedom” (Indicele Libertăţii Economice).

Cu un scor de 59,1 de puncte dintr-un total de 100, Republica Moldova a urcat opt poziții în clasamentul mondial și se află într-un grup de 63 de țări cu economii „în cea mai mare parte lipsite de libertate” și se apropie tot mai mult de țările a căror economii sunt apreciate ”moderat libere”. În ultimul trei ani, Moldova a urcat 20 poziții și și-a îmbunătățit performanța cu aproape două puncte.

Potrivit indicelui libertății economice, Republica Moldova se clasează pe locul 40 din 44 de state din Europa, iar scorul său total este sub media europeană (68,6 puncte) şi globală (60,8 puncte). Moldova se plasează în primele trei țări din categoria sa și devansează Federația Rusă, Namibia, China în topul mondial. Dintre țările membre ale CSI, Belarus ocupă locul 104, Tadjikistan – 122, Uzbekistan – 140. Pe de altă parte, Georgia este pe poziția a 16-a, Armenia – 47, Kazahstan – 59, Azerbaidjan – 60. Țările vecine, România și Ucraina, sunt plasate pe locul 42 și respectiv 147.

Raportul menționează că economia moldovenească a înregistrat o creștere a scorului cu 0,7 puncte procentuale față de anul trecut, urmare a îmbunătățirii eficienței judiciare, cheltuielilor guvernamentale și sănătății fiscale, care au depășit scăderea la capitolul „libertatea forței de muncă”.

„Impasul politic intern, cauzat în parte de Rusia, subminează reforma structurală și realizarea potențialului țării. Guvernul a încercat să abordeze punctele slabe din sectorul financiar, însă creșterea economică este îngreunată de corupția endemică și de interdicția Rusiei asupra importurilor de produse agricole din Moldova. Economia rămâne vulnerabilă în fața capacității administrative slabe, a intereselor birocratice instabile, a prețurilor la combustibili mai mari, a presiunii politice și economice ruse și a separatismului nerezolvat în regiunea transnistreană”, se arată în raportul Heritage Foundation și revistei The Wall Street Journal.

În opinia autorilor raportului, economia Moldovei rămâne dependentă de remitențele emigranților și sectorul agricol.

Republica Moldova a înregistrat note mai mari decât în anul anterior pe șapte indicatori din 12 luați în calcul la elaborarea topului, inclusiv la capitolele ”dreptul de proprietate”, „eficiența juridică”, ”libertatea afacerilor”, ”plata taxelor” și altele. Pe două poziții, economia moldovenească a stagnat, respectiv „libertatea investițiilor” și „libertatea financiară”.

Totodată, Republica Moldova a fost apreciată la nivelul țărilor din fruntea clasamentului la indicatorul ”fiscalitate” (92.0 puncte) și „plata taxelor” (85.4), domeniu în care economia moldovenească este calificată drept liberă.

Libertatea economică este evaluată pe 12 domenii, punctajul fiind acordat pentru gradul de libertate a afacerilor, comerţului, libertatea fiscală, libertatea faţă de intervenţia guvernului, libertatea monetară, a investiţiilor, financiară, a pieţei muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absenţa corupţiei. O economie este cu atât mai liberă, iar intervenţia statului mai mică, cu cât indicele este mai înalt.

Pe primele trei locuri în topul mondial se află Hong Kong, Singapore şi Noua Zeelandă.