Autori Iubiți și Cărțile lor la Iași

În cadrul Programului AICI „Autori Iubiți și Cărțile lor la Iași”, Iașul Cultural și Librăriile SEDCOM LIBRIS vă invită joi, 7 februarie 2019, începând cu ora 18.00, la Casa Cărții Iași, Sala de Evenimente, etaj II, Bdul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 57, la întâlnirea cu eseistul Gabriel Mardare. Într-un dialog spumos cu autorul va intra poeta și criticul literar Mihaela GRĂDINARIU. Moderatoare și gazdă a serii va fi jurnalistul cultural Nicoleta DABJIA. Vă așteptăm și vă promitem o seară de neuitat și o ceașcă de ceai verde, preferat de Cioran!

 

 

Fragmente din cartea „O de Cioran. O introduce în osmologia textului”, apărută în colecția „E & K. Exagium vs. Krinein”, Editura Sedcom Libris, 2018:

 

„1. Dacă deschizi această carte, înseamnă că „Otrava Cioran” se află în tine şi cauţi fie un antidot, fie un mod de convieţuire cu ea. Sau poate că situaţia e chiar mai gravă, „cioranul” tău nu este o doar otravă fixată în corp, ci o maladie despre care vrei să ştii dacă e incurabilă sau nu, dacă a generat sau nu o tumoră etc.

Pentru românul de toate zilele, crizele de «ciorănită» se pot repera (dacă-l luăm în serios pe EMC), în dorinţa de a (se) afirma dând o palmă. Pentru ceilalţi, care ştiu că aşa ceva nu se face, detectarea simptomelor este mai delicată. Şi totuşi…

2. Notele din Cahiers îl arată în compania unor femei precum prostituata cu înclinaţii filosofice, la începutul războiului. Deja bătrână, cu părul alb, cu o alură ciudată, îl abordează în miez de noapte pe stradă, temându-se că ar putea fi înhăţată de poliţie dacă ar fi singură. Cum li se întâmpla să fie pe stradă la aceleaşi ore, întâlnirea se repetă şi astfel ajung să discute. Se pare că femeia îl aştepta în jurul orei 3 şi discutau până în zori de zi. Cu talentul de a fixa – prin replică, prin gest – o situaţie, un personaj, devenea un partener de dialog pentru cel aflat la începutul fixării lui în decorul Parisului nocturn.

3. În anii ’90 – când Cioran poate fi citit şi comentat şi de alţi autori decât cei autorizaţi de sistemul de gestiune a culturii socialiste –, scrisul pe tastatură intră, pas cu pas, în deprinderile muncii intelectuale, scurtând drumul spre tipărirea cărţii. Libertatea de a spune/scrie se întâlneşte cu abolirea foii albe, spaima lui Mallarmé, folosită doar de un număr din ce în ce mai redus de ireductibili, utilă doar pentru print în vederea corecturii. De aici până la comunicarea fără limite din reţelele de socializare era doar un pas, făcut cu uşurinţă de cei mai tineri comentatori ai lui Cioran în 2002, adică la doar şapte ani de la decesul filosofului şi de la publicarea primelor încercări de «popularizare» a acestuia în spaţiul românesc.

4. Relieful «dantelăriei ciorane» poate fi privit din perspectiva rupturilor din text, pe care am putea-o numi textonică. «Plăcile tectonice» ale celor două idiomuri în care au fost scrise operele lui Cioran pot intra în coliziune, generând fenomene care, analizate de psihologii improvizaţi ai literaturii, sunt cutremure ale conştiinţei.

5. De fapt, pentru o mai bună înţelegere a ultimei istorii de dragoste a lui Cioran ar trebui să introduc un alt personaj, cu care (i)moralistul nostru şi-a înşelat atât soţia, cât şi eventualele amante de-a lungul vieţii: este vorba despre celebra marchiză du Deffand, îndrăgostită la bătrâneţe de un aristocrat englez. Pentru ea, ne spune autoarea unui consistent studiu rămas în arhivele unei universităţi canadiene, cei din preajmă erau doar confidenţi, „oglinzi ai sufletului său scufundat în scepticism”.

6. EMC putea fi deci obsedat de ideea că sângele lui poartă un discurs aşa cum o mamă poartă un copil. Faptul că mama l-a obligat să-şi facă un control al sângelui pentru că se bănuia o influenţă a sifilisului asupra discursului din Pe culmile disperării (vezi interviul cu Bergfleth în Convorbiri…, 102 – 3) este semnificativ pentru mentalitatea epocii: o carte nesănătoasă este produsul unui sânge bolnav. Practic, căpătând certitudinea unui sânge curat – în sens medical –, tânărul pierdea iluzia că organismul lui putea duce o sarcină (în accepţiunea maternă), fiind astfel obligat să deplaseze reprezentările spre cap.

7. Doctor în Litere fiind, mă reîntorc la pacienţii mei – sunetele şi semnele care le reprezintă, istorisirile mocnesc în ele. Îmi place să mă întorc la povestea Simonei, care se pierdea în albastrul ochilor lui Cioran şi care s-a înecat în mare după terminarea dactilografierii şi predării la editura Gallimard a Caietelor. Gest care mă face să închei cu ultimele versuri din poemul lui Rimbaud:

 

O, suprême Clairon plein des strideurs étranges,

Silences traversés des Mondes et des Anges:

— O l’Oméga, rayon violet de Ses Yeux!

 

Pe care nu le voi masacra printr-o traducere personală, lăsându-ţi plăcerea de a alege ce versiune vei găsi prin biblioteci sau pe Internet. Cioranul din noi se află poate acolo, în idolatria care ne poate cuprinde zeificând o persoană îndrăgită: Ses Yeux putea însemna – pentru Simone, privirea lui Cioran şi cea din înalturi. Un sacrilegiu pentru fiica unor părinţi catolici practicanţi din Vendeea, ţinut în care opoziţia credincioşilor faţă de «religia Raţiunii» şi comisarii ei a fost radicală.”