INSP: 89 de persoane au murit din cauza gripei

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 89, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Conform centralizării, ultimele două persoane care au murit, în ambele cazuri fiind confirmat virus gripal tip A, sunt un bărbat de 51 de ani din judeţul Prahova şi o femeie de 94 de ani din Bucureşti.

Bărbatul nu avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat antigripal. Femeia avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese nici ea vaccinată antigripal. AGERPRES