Atelier de mărțișoare la Palatul Culturii

Atelierele DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ continuă, în Sala de Educație Muzeală de la Palatul Culturii, cu o temă specială. În perioada 7 februarie – 8 martie, ieşenii sunt invitaţi să confecționeze mărțișoare, pe care apoi să le dăruiască celor dragi, și să povestească despre semnificația Sărbătorii Mărțișorului. “Dedicate grupurilor de preșcolari sau elevi, precum și copiilor însoțiți de părinți sau bunici, atelierele sunt programate să se desfășoare de marți până vineri, de la orele 10.00 și, respectiv, 12.00. Durata unui atelier este de 60 – 90 minute, iar grupurile pot fi formate din maximum 20 de persoane. În cadrul atelierului, participanții vor putea confecționa două tipuri de mărțișoare, având la dispoziție toate materialele necesare. Biletul costă 10 lei și include o scurtă vizită la Muzeul Etnografic al Moldovei”, anunţă organizatorii. Programul DICE este derulat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, începând din 2017, cu scopul de a valorifica patrimoniul și expozițiile temporare disponibile, fiecare atelier fiind precedat de o scurtă vizită în unul dintre cele patru muzee din Palatul Culturii. Deja cunoscute și îndrăgite de cei mici, atelierele „Tainele ceramicii Cucuteni”, „(Auto)portretul”, „Tu, Eu și Florile” vor continua în perioada următoare. Detalii și programări la telefon 0232/ 275.979, int. 129 sau 142. (E.M.)