Khashoggi: Un “omor planificat şi executat” de reprezentanţi ai statului saudit

Raportoarea specială a ONU asupra execuţiilor extrajudiciare a afirmat joi că deţine “probe” care arată că “uciderea” jurnalistului saudit Jamal Khashoggi a fost “planificată şi comisă de reprezentanţi ai statului din Arabia Saudită”, transmite AFP.

Într-un comunicat, Agnes Callamard, la revenirea dintr-o misiune în Turcia pentru a lămuri circumstanţele morţii la 2 octombrie 2018 a editorialistului la Consulatul saudit din Istanbul, a subliniat că acest “omor” fusese “premeditat” şi constituie “încălcarea cea mai gravă a dreptului celui mai fundamental dintre toate, dreptul la viaţă”.

Ea a denunţat de asemenea utilizarea “imunităţii” diplomatice pentru a se comite un omor în toată “impunitatea”.

“Probele primite în cursul misiunii mele în Turcia arată că dl.Khashoggi a fost victima unui omor brutal şi premeditat, planificat şi comis de reprezentanţi ai statului din Arabia Saudită”, a afirmat dna Callamard, citată în comunicat.

La peste patru luni după moartea sa, corpul jurnalistului, care scria în special pentru Washington Post, nu a fost găsit încă.

Asasinarea sa a aruncat Arabia Saudită într-o gravă criză diplomatică şi a întinat clar reputaţia prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, care este acuzat de responsabili americani şi turci că ar fi comanditat omorul.

Riadul a imputat întotdeauna acest asasinat unor elemente “scăpate de sub control”. Procesul celor 11 suspecţi s-a deschis la începutul lunii ianuarie în Arabia Saudită şi procurorul general a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre ei.

Ankara a subliniat de mai multe ori necesitatea unei anchete internaţionale asupra acestui caz, deplângând lipsa de transparenţă a anchetei saudite.

Într-un comunicat, dna Callamard a asigurat că uciderea lui Khashoggi “încalcă în acelaşi timp dreptul internaţional şi regulile fundamentale ale relaţiilor internaţionale, inclusiv exigenţele referitoare la utilizarea legală a misiunilor diplomatice”.

“Garanţiile de imunitate nu au avut niciodată scopul de a face posibil ca o crimă să fie comisă şi să-i exonereze pe autorii săi de responsabilitatea penală”, menţionează ea.

Raportul său final urmează să fie prezentat în iunie în faţa Consiliului ONU al Drepturilor Omului la Geneva, dar el ar urma să fie publicat cu câteva săptămâni înainte, la sfârşitul lunii mai. În raport, ea va prezenta o serie de recomandări, care nu sunt totuşi constrângătoare pentru state.

În cursul misiunii sale, dna Callamard a avut întrevederi cu procurorul Republicii la Istanbul şi cu şeful serviciilor secrete turce, fiind primită şi de miniştrii turci ai afacerilor externe şi justiţiei.

Comunicatul nu indică dacă ea a putut avea acces la Consulatul saudit din Istanbul, aşa cum ceruse. Echipa sa în schimb a putut avea acces la “informaţii cruciale” cu privire la uciderea jurnalistului, în special la extrase dintr-o înregistrare audio “înspăimântătoare”, care se află în posesia serviciilor secrete turce.

Agnes Callamard a precizat totodată că echipa nu a fost în măsură să efectueze o “examinare aprofundată” a acestui material şi că ea nu a avut ocazia să autentifice înregistrarea audio în mod independent.AGERPRES