Breaking News

Marian Lupu a fost numit în funcţia de președinte al Curții de Conturi

Deputatul democrat Marian Lupu a fost numit astăzi, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţa plenară, în funcția de Președinte al Curții de Conturi, comunică MOLDPRES.

Marian Lupu a fost numit pentru un mandat de cinci ani şi a fost unicul candidat care s-a înscris la concursul public organizat pentru această funcţie.

Fotoliul de preşedinte al Curții de Conturi a rămas vacant după ce Veaceslav Untilă a fost selectat în calitate de candidat şi numit în funcția de director al Consiliului de Administrație al ANRE.