Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a afirmat miercuri că doreşte să salveze Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), semnat de Rusia şi SUA în 1987, prin cooptarea în tratat şi a altor state care deţin armă nucleară, relatează dpa.
Washingtonul a anunţat săptămâna trecută că se retrage din INF şi Moscova a adoptat o măsură similară în următoarea zi.
Ambele state se acuză reciproc de încălcarea tratatului, unul dintre ultimele acorduri nucleare majore din timpul Războiului Rece şi care interzice dezvoltarea de rachete nucleare lansate de la sol cu o rază de acţiune de 500 până la 5.500 kilometri.
În comentarii publicate de Funke Media Group din Germania, Stoltenberg a declarat că Rusia a reclamat întotdeauna faptul că ţări precum China, India, Pakistanul şi Iranul au dezvoltat rachete cu rază medie de acţiune deşi nu aveau dreptul să facă acest lucru.
„Dar aceasta nu este o scuză pentru încălcarea unui tratat”, a subliniat Stoltenberg. „Dimpotrivă. Ar trebui să ne determine să consolidăm acest tratat şi să aducem mai mulţi parteneri”, a menţionat secretarul general al NATO.
El a spus că NATO va analiza iniţiativele proprii pentru a menţine tratatul şi a îmbunătăţi controlul armelor. „Şi vom discuta din nou cu Rusia”, a adăugat Stoltenberg.
Rusia nu va părăsi oficial tratatul în următoarele şase luni şi Stoltenberg a cerut Moscovei să revină asupra deciziei. „Cerem Rusiei să folosească încă o dată această şansă”, a declarat secretarul general al NATO. AGERPRES