POEMELE DE SÂMBĂTĂ

POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Peste drum l-am văzut
Fernando Pessoa

Am nevoie de starea anume
a înghețului
să pot să-mi justific nimicul
să fiu mai nefolositor mie
decât aș fi celorlalți…

Simt cum în mine
e loc de maidan
de periferie încremenită în apa stătută
sub formă de baltă

E loc de cimitir
pentru timpul pregătit să moară
înaintea mea
și mai apoi să-mi pun singur flori
pe un mormânt ce nu va mai fi săpat
nu va mai fi ocupat
va exista totuși în aerul pe care
îl va confisca
ultima mea respirație.

Întoarcerea acasă

Mi-ai presărat deasupra capului
un pumn de pământ
luat din preajma gropii
proaspăt săpate…

Un fel de ploaie de țărână m-a umplut
și am simțit atunci
în locul apei
lacrimile celor dispăruți
uciși de moarte
unul câte unul
ca și cum ar fi fost o execuție dictată
personalizată: unul câte unul…
la marginea morții pregătiți
să-și primească pedeapsa

Mi-ai spus că moartea
mai poate fi și o răsplată
că nu degeaba unii strigă
”Ia-mă Doamne la tine,
nu mă mai pedepsi
cu viața aceasta chinuitoare…”

Dar Dumnezeu nu are nevoie de paralitici
Are nevoie de neprihănite, de îngeri
de lacrimi fierbinți, de păr rupt din cap
de bocete și rugăciuni fierbinți…

Stau și fărâmiţez între degete
pumnul acela de pământ…
Simt cum se mișcă ceva
simt cum mă trece ca un fior:
viața celui întors în țărână.

ADI CRISTI