CCS dă startul celei de-a doua sesiuni de înscrieri în cluburile studențești

Iubitorii de artă, muzică, dans sau literatură sunt așteptați începând de luni, 11 februarie, pentru a se înscrie la unul sau mai multe cluburi dorite. Pentru a beneficia de cunoștințele unor specialiști în domeniu este necesară completarea unui formular de înscriere disponibil pe site-ul www.ccsiasi.ro sau la secretariatul Casei de Cultură a Studenților (CCS) Iași până pe data de 28 februarie. De  la înființarea instituției și până în prezent, aici au luat naștere numeroase formații artistice. În acest moment, cluburile care activează la Casa de Cultură a Studenților sunt: ”Fabrica de Voluntari”, Clubul de muzică ”Richard Oschanitzky”, Ansamblul Folcloric ”Doina Carpaților”, Clubul de dans ”Elegance”, Trupa de dans ”The Sky”, Teatrul Studențesc XL, Clubul de Arte Vizuale ”ConceptArt”, Clubul ”Susține Artișii Ieșeni” și Revista de Cultură ”Junimea Studențească”, precizează reprezentanţii CCS. Domeniile în care se formează ”Fabrica de Voluntari” sunt: managementul evenimentelor, scrierea de proiecte, leadership și comunicare, management organizațional. Voluntarii formați fac partea practică a trainingurilor la evenimente precum Rock’N’Iași Open Air și Indoor, Folk’N’Iași, Festudis , Susține Artișii Ieșeni, Gaudeamus sau Gfest. Clubul de muzică Richard Oschanitzky“ a devenind în tot acest timp un adevărat laborator de creaţie şi imaginaţie, capabil să descopere, să formeze şi să promoveze tineri muzicieni reprezentativi pentru arta studenţească. Principalele acțiuni ale  clubului sunt cursurile de interpretare volcală, atelierele de improvizație muzicală, audițiile vocale pentru tineri și workshop-urile. Ansamblul Folcloric ”Doina Carpaților” a susținut peste 2000 de spectacole pe marile scene ale lumii, acesta obținând reale succese în cadrul turneelor și festivalurilor internaționale de folclor din țări ca: Portugalia, Spania, Franța, Germania, Belgia, Grecia, Finlanda, Suedia, Egipt, Tunisia, Statele Unite ale Americii, Polonia, Turcia etc. Clubul de chitară clasică și electrică a fost înființat cu scopul de a învăța studenții și tinerii să cânte la chitară clasică, electrică sau folk. Principalele activități ale clubului sunt workshopuri de chitară clasică, electrică și folk, concertele Petran & Students și festivalul Iași Guitar Festival. Palmaresul clubului de dans „Elegance” cuprinde titlul de campioni naționali la categoria „formație de dans sportiv” în 1993, 1994, 1995 și locul I la „Festivalul Național Studențesc de Dans”. Cursurile de dans la nivel începător și intermediar organizate de club vor învăța participanții stiluri de dans precum: salsa, bachata, kizomba, cha-cha, rumba, samba, jive, vals lent, vals vienez, tango clasic, tango argentinian și multe altele. Trupa de dans ”The Sky” și-a intensificat activitatea, îmbogățindu-și repertoriul artistic cu noi stiluri de dans (irlandez, step, rock’n’roll, can-can, tribal, majorete, country etc.).  Activitățile clubului nu se opresc doar la dans, ci includ și realizarea diferitelor momente cu flăcări, cu catalige, cu păpuși uriașe, cu clovni, mimi sau magicieni, precum și a unor mese speciale de primire. Deschis dialogului internațional prin performanțele artistice recunosute în lumea mondială a teatrului, Teatrul Studențesc XL a fost primit în anul 1993 în organismul internațional al teatrului mondial – Asociația Internațională de Teatru Amator (AITA), devenind, astfel, prima formație din România membră cotizantă al acestei organizații. Teatrul XL a reprezentat teatrul din România, fiind selectat de jurii internaționale la peste 100 de festivaluri internaționale în peste 45 de țări de pe aproape toate continentele. Clubul de Arte Vizuale “ConceptART” pune la dispoziţie cursuri de grafică, desen, pictură şi fotografie pentru studenţi. Asigură informaţii despre arta contemporană şi promovează creativitatea în rândul tinerilor. Prezentarea şi promovarea lucrărilor realizate de membrii clubului este realizată prin organizarea de expoziţii colective de pictură, grafică şi fotografie. Clubul ”Susține Artiștii Ieșeni” a luat fiinţă în 2009, odată cu lansarea albumului de debut al formaţiei RAVA – “Super Magic Love”. Clubul a facilitat înregistrarea de materiale audio (albume) pentru formaţii precum: Rava, Beauty And The Rat, Pinholes, Outstorm, Bucovina, Opis Band și Ashaena. În parteneriat cu asociaţii studenţeşti şi de tineret s-a reuşit obţinerea de fonduri cu ajutorul cărora au fost scoase compilaţii unde au apărut peste 50 de artişti solo şi trupe: ”Susține Artiștii Ieșeni”, ”Visează fără se fumezi”, ”Rock’N’Iași Alternativ”, ”Rock’N’Iași Metal”, ”Rock’N’Iași, Folk’N’Iași”. Revista studenţească de cultură “Junimea Studenţească” este realizată de membrii cenaclurilor literare (Cenaclul literar “Mihai Eminescu”, Cenaclul literar “Grigore Vieru”, cenaclul elevilor şi studenţilor din Republica Moldova şi Cenaclul “Quasar-UNESCO”,de literatură S.F., de anticipaţie şi de frontieră). La editarea acestei reviste contribuie creatorii studenţi, învăţând astfel multe din tainele editării unei reviste. Cu o apariţie de trei sau de patru numere de an, revista a devenit deja un nume important printre revistele studenţeşti. (E.M.)