Sebastian Ghiţă, audiat de procurori direct din Serbia

Aflat în Serbia, Sebastian Ghiță a început să vorbească cu procurorii. El a fost audiat timp de patru ore, prin videoconferință în legătură cu plângerile făcute împotriva magistraților de la DNA Ploiești. Sebastian Ghiță este anchetat în cinci dosare instrumentate de DNA Ploiești, dosare despre care Ghiță a susținut în permanență că sunt parte a abuzurilor comise de procurorii Onea și Negulescu, informează phon.ro. ”DNA astăzi este noua securitate. Îi are pe aceşti acoperiţi, nu are control parlamentar. Se negocia pe cine să toarne şi pe urmă cereau şi ceva despre Ghiţă. Pune microfoane, trimite microfoane. DNA are şi informaţii şi acoperiţi şi ascultări. Am lăsat această instituţie ambasadelor ca să fie securitatea din vremea comuniştilor”, declara Sebastian Ghiță. La sfârșitul anului trecut, Sebastian Ghiță, în prezent aflat în Serbia, a anunțat că a depus plângere împotriva fostei șefe a DNA la Secţia Specială pentru anchetarea magistraţilor, recent înființată. Ghiță o acuză de Kovesi că i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa, fostul partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu, de numele căruia se leagă scandalul falimentării FNI. (sursa: www.antena3.ro)