Cuba susţine că trupele americane în Caraibe pregătesc o intervenţie în Venezuela

Cuba a anunţat miercuri că unităţi militare ale Statelor Unite s-au deplasat în Caraibe pentru a pregăti o „agresiune” şi „aventură militară” împotriva Venezuelei, „deghizată în intervenţie umanitară”, informează joi France Presse.

Între 6 şi 10 februarie au avut loc „deplasări ale forţelor de operaţiuni speciale ale Statelor Unite către aeroporturi din (teritoriul american) Puerto Rico, Republica Dominicană şi alte insule din Caraibe, fără ca guvernele lor să fi fost informate”, a declarat Ministerul cubanez al Afacerilor Externe.

„Pregătirea unei agresiuni militare împotriva Venezuelei cu pretext umanitar continuă”, a adăugat pe Twitter ţara castristă, un aliat al preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

În Venezuela, preşedintele Adunării Naţionale Juan Guaido s-a proclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie după ce Parlamentul l-a declarat pe Maduro „uzurpator” din cauza realegerii sale considerate frauduloase de către opoziţie şi o mare parte a comunităţii internaţionale. Guaido a fost recunoscut ulterior de circa 50 de ţări, cu Statele Unite în frunte.

Miercuri, Juan Guaido a luat controlul asupra Citgo, filiala companiei petroliere venezuelene PDVSA în SUA.

Venezuela este zguduită de o gravă criză economică ce a provocat exilul a peste 2,3 milioane de locuitori, potrivit ONU.

O confruntare are loc între Maduro şi Guaido pe tema ajutorului umanitar blocat de armata venezueleană la graniţele ţării. Guaido a asigurat că ajutorul va intra pe 23 februarie.

Preşedintele american Donald Trump a reafirmat miercuri că studiază „toate opţiunile” cu privire la Venezuela, subliniind că preşedintele Nicolas Maduro comite o „greşeală teribilă” împiedicând ajutorul umanitar internaţional să intre în ţară.AGERPRES