Breaking News

SUA: Un fost director al FBI confirmă purtarea de discuţii vizând înlăturarea lui Trump

Fostul director interimar al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Andrew McCabe, a confirmat că la Departamentul Justiţiei al SUA s-au purtat discuţii despre înlăturarea preşedintelui Donald Trump, la doar câteva luni după instalarea acestuia la Casa Albă, transmite dpa.

McCabe, care a fost demis din FBI în urmă cu aproape un an, a afirmat că s-a discutat despre demersuri de recrutare a unor membri ai cabinetului pentru invocarea amendamentului al 25-lea al Constituţiei americane în scopul înlăturării lui Trump, după ce acesta l-a destituit pe James Comey, directorul FBI, în mai 2017.

Andrew McCabe a făcut acest declaraţii în cadrul unui interviu ce va fi difuzat duminică la CBS şi din care reţeaua de televiziune a prezentat joi un fragment.

Potrivit lui McCabe, responsabili de rang înalt din Departamentul Justiţiei au făcut supoziţii despre care dintre membrii cabinetului ar putea fi de acord cu această idee.

Amendamentul al 25-lea prevede că vicepreşedintele SUA devine preşedinte interimar dacă el şi o majoritate a cabinetului îl declară pe preşedinte ‘incapabil să-şi îndeplinească prerogativele şi responsabilităţile mandatului’.

Donald Trump a reacţionat la afirmaţiile lui McCabe numindu-l pe acesta ‘o ruşine’. Preşedintele a scris despre McCabe pe Twitter că ‘pretinde a fi ‘un biet îngeraş’, când de fapt a fost o parte importantă a Scandalului Hillary Corupta & Farsei despre Rusia – o marionetă pentru James Comey’.

Trump a declarat în repetate rânduri că persoane din interiorul FBI au fost părtinitoare politic împotriva sa şi au favorizat-o pe candidata democrată Hillary Clinton în alegerile din 2016.

După demiterea lui James Comey, Departamentul Justiţiei l-a numit pe procurorul special Robert Mueller pentru a conduce o anchetă cu privire la implicarea Rusiei în alegerile din 2016 şi la orice potenţială complicitate a acesteia cu echipa de campanie a lui Trump.

Andrew McCabe se află într-o campanie de promovare a unei cărţi despre modul în care FBI protejează ţara în epoca terorismului şi a preşedintelui Trump.AGERPRES