Ambasadorul Andrew Noble: Ceea ce ne dorim pentru cetăţenii britanici este reciprocitate pentru ceea ce oferim românilor

Ceea ce ne dorim pentru cetăţenii britanici este reciprocitate pentru tot ceea ce oferim noi românilor, a declarat pentru AGERPRES, la Londra, ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, în contextul în care ambasada britanică la Bucureşti a organizat două sesiuni de informare şi discuţii cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Regatul Unit, la Manchester şi Londra, la data de 11 şi respectiv 15 februarie.

La discuţii, care au avut ca subiect principal clarificarea situaţiei cetăţenilor europeni post-Brexit, inclusiv accesul la beneficii sau statutul de şedere permanentă (settled status) şi procesul specific de aplicare şi înregistrare în acest sistem, au luat parte reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra, ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi oficiali din Ministerul de Interne din Marea Britanie şi din Departamentul pentru ieşirea Marii Britanii din UE (DexEU).

Ambasadorul Noble a apreciat drept ”foarte bune” contactele pe care le-a avut cu autorităţile de la Bucureşti în privinţa drepturilor de care se vor bucura cetăţenii britanici în România şi respectiv cei aproximativ 400.000 de cetăţeni români din Marea Britanie după 29 martie 2019, dată la care Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană.

”Avem deja un acord politic conform căruia reciprocitatea ar trebui să se aplice în această sferă (a drepturilor cetăţenilor din cele două ţări – n.r.), aceasta au spus atât preşedintele, cât şi premierul în România şi suntem în contact cu ministerele româneşti în legătură cu modul în care această reciprocitate va funcţiona. Contactele au fost foarte bune, foarte deschise, foarte prietenoase, foarte axate pe nevoia de a oferi claritate pentru cetăţenii britanici care trăiesc în România, dar şi pentru a exista siguranţa că şi cetăţenii români care trăiesc în Marea Britanie sunt lămuriţi în privinţa statutului de şedere permanentă”, a explicat înaltul diplomat britanic pentru AGERPRES înaintea sesiunii de informare din capitala britanică, găzduită de sediul ICR Londra.

Totodată, ambasadorul Andrew Noble a subliniat faptul că procedura pentru ”settled status” este deocamdată în fază de testare, sistemul urmând să intre în funcţiune abia la 30 martie (la o zi după ieşirea programată a Marii Britanii din Uniunea Europeană – n.r.). Andrew Noble le-a transmis totodată românilor să nu se grăbească să se înregistreze în acest sistem, deoarece este timp suficient. ”Nimeni nu trebuie să o facă înainte de 30 martie şi au la dispoziţie până la 31 decembrie 2020 să facă acest lucru. Deci nu este nicio grabă. Iar sistemul rămâne la fel şi dacă avem şi dacă nu avem un acord” în momentul ieşirii din Uniunea Europeană, a insistat Noble, care a adăugat că autorităţile britanice vor căuta să obţină reciprocitate şi din acest punct de vedere, exprimându-şi totodată convingerea că acest lucru nu va pune probleme guvernului român.

”Este un sistem pe care l-am conceput şi pe care l-am testat şi pentru care a fost adoptat un pachet legislativ, acesta este un sistem gata să intre în funcţiune. Iar în prima fază a testării, 17.000 de oameni au aplicat şi s-au înregistrat 17.000 de aplicaţii de succes. Este un sistem menit să ofere siguranţă cetăţenilor europeni care trăiesc în Regatul Unit şi este un sistem cu multe elemente ajutătoare. Deci dacă cineva are dificultăţi cu sistemul poate primi ajutor, inclusiv grupurile foarte vulnerabile precum persoanele fără adăpost, cele care au fost victime ale traficului de fiinţe umane, oameni care nu ştiu să scrie (…), toţi aceşti oameni vor fi ajutaţi”, a declarat ambasadorul britanic, care a insistat că ”toţi cei care au în prezent drepturi în calitatea lor de cetăţeni europeni în Regatul Unit vor avea aceleaşi drepturi” şi după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană.

Ambasadorul britanic la Bucureşti a apreciat că sistemul privind statutul de şedere permanentă ”este remarcabil de bun. Premierul (britanic Theresa May – n.r.) a spus că va fi un sistem bun, rapid şi uşor şi aşa şi este”. Potrivit declaraţiilor ambasadorului Noble, multe decizii sunt luate în doar câteva ore din momentul în care o persoană a aplicat, iar până acum, în prima fază a testării, nimeni nu a fost respins. ”Este vorba să oferim garanţii, nu este un sistem de vize, nu se axează pe deţinerea unui loc de muncă, ci se referă la faptul dacă persoana respectivă a trăit în Regatul Unit. Şi prin urmare este diferit de alte scheme care au existat în trecut”, a insistat ambasadorul britanic.

Sistemul este gratuit pentru toată lumea, a mai adăugat înaltul diplomat britanic. ”Inclusiv persoanele care au deja rezidenţă permanentă trebuie să aplice pentru acest statut, dar pentru ei este foarte simplu. Cea mai mare parte a formularului va fi completată automat ca urmare a faptului că aceştia au deja rezidenţă permanentă. Iar pentru cei care încă nu au rezidenţă permanentă este gratuit şi pot aplica pentru settled status dacă se află deja aici de 5 ani sau pentru pre-settled status dacă nu au încă 5 ani de când se află în Regatul Unit. Şi apoi, odată ce au împlinit 5 ani în Marea Britanie, pot aplica pentru settled status”, a explicat Andrew Noble.

”Este evident că deocamdată nu există o înţelegere foarte bună a acestui sistem aşa că noi, ca ambasadă, vom căuta să facem ca mesajul nostru să ajungă acolo unde trebuie (…). Pentru că înţelegem că oamenii sunt bulversaţi de Brexit, toată lumea este bulversată de Brexit, nu ştim care va fi deznodământul, guvernul a transmis foarte clar că vom părăsi UE la 29 martie, dar nu ştim dacă vom avea sau nu un acord, guvernul este angajat să aibă un acord de retragere, guvernul (britanic – n.r), Comisia (Comisia Europeană – n.r.) şi UE au fost cu toţii de acord că un acord de retragere este cel mai bun fundament şi asta vrem să obţinem. Dar chiar dacă astăzi nu putem să oferim claritate în ceea ce priveşte marile întrebări referitoare la Brexit suntem în măsură să oferim claritate în privinţa drepturilor cetăţenilor (europeni – n.r.) şi acesta este lucrul important. În privinţa politicii, oamenii poate că sunt nesiguri, dar în ceea ce priveşte viaţa lor în această ţară (în Regatul Unit – n.r.), a familiilor lor, posibilitatea membrilor familiilor lor de a li se alătura – pentru toate acestea oferim claritate”, a insistat ambasadorul britanic în România. AGERPRES