În luna iubirii, Iulius Mall le propune ieșenilor să celebreze dragostea într-o manieră inedită, implicându-se într-o campanie socială, care îşi propune să doteze biblioteci școlare din mediul rural. „Din dragoste de carte”, clienții Iulius Mall îi pot ajuta pe copiii mai puţin norocoşi să păşească pe tărâmurile fermecate ale poveştilor și să le deschidă noi orizonturi de cunoaștere.
Ieşenii care doresc să le facă o bucurie şcolarilor din mediul rural sunt aşteptaţi la „colţul de lectură”, amenajat la etajul întâi al mall-ului (Piaţeta Horn). Campania „Din dragoste de carte” se va derula în perioada 14 – 28 februarie 2019 şi este organizată de Iulius Mall în parteneriat cu Librarium.
Volumele donate din inimă vor fi dăruite şcolilor cu biblioteci modeste sau chiar inexistente din două comune ieşene: Victoria şi Cucuteni. Pot fi donate cărţi de poveşti, beletristică, manuale, atlase,culegeri şi teste, dicţionare, enciclopedii, cărţi de cultură generală, lecturi esenţiale din bibliografia şcolară sau orice altă carte care îi va ajuta pe copii să se educe şi să îşi dezvolte vocabularul şi imaginaţia.
Pentru gestul lor, toate persoanele mărinimoase vor fi premiate cu vouchere cu o reducere de 10% la următoarea carte achiziţionată de la Librarium.
Vino şi tu şi donează o carte, la Iulius Mall!