Călin Popescu Tăriceanu a declarat că şefia Parchetului European este o funcţie care este decisă politic, pentru că dacă ar avea la bază calităţile profesionale, atunci Laura Codruţa Kovesi ar trebui să aibă cunoştinţe solide de drept, ceea ce nu are, în opinia liderului ALDE.
„Eu sunt bucuros ori de câte ori un reprezentat al României ajunge să ocupe o poziţie importantă într-o instituţie europeană, numai că pentru doamna Kovesi se ridică o problemă foarte serioasă. După ce doamna Kovesi a fost sanţionată de două ori de CCR, au ieşit la suprafaţă abuzuri, a semnat în calitate de procuror general protocoalele secrete, socotite de CCR ilegale, ca procuror trebuie să ai în primul rând respectul faţă de lege şi Constituţie. Deci îmi pun întrebarea cum ar putea o astfel de persoană să ocupe funcţia. Este o funcţie decisă politic, se decide politic şi vom vedea care vor fi negocierile la nivel european”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică la România Tv.
Despre faptul că fosta şefă a DNA susţine că este o hărţuită, cum a declarat vineri, după audierea la Secţia pentru anchetare a magistraţilor, în dosarul în care are calitatea de suspect, sub acuzaţiile fiind de luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă, liderul ALDE a spus că „acum se vede cât respect are pentru lege”.
„Acum se vede cât respect are pentru lege. Dacă ea consideră că astea sunt acţiuni politice, înseamnă că ce a făcut ea tot în registrul politic a fost. Trebuie să se decidă când sunt acţiuni făcute de ea, era legea, când o vizează atunci sunt acţiuni politice. Această numire este una politică, pentru că dacă ar fi una bazată pe calităţile profesionale, atunci sigur că aici trebuie să ai cunoştinţe solide de drept, o pregătire solidă profesională, ceea ce, din câte ştiu eu, doamna Kovesi nu are. Ea are distincţii date de ambasade sau de alte instituţii care apreciau ce aşa-zisul succes în lupta anticorupţie, bazate pe numere, câte personale au fost ascultate. La noi s-a mers pe principii stanoviste staliniste, la cantitate”, a conchis Tăriceanu.
Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat, vineri, la audierea de la Secţia pentru anchetarea magistraţilor, la ieşire anunţând că are calitatea de suspect şi că a recuzat doi magistraţi din secţie.
Ancheta este legată de declaraţiile lui Sebastian Ghiţă cu privire la aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa din Jakarta. Kovesi a declarat, la ieşirea de la audieri că nu a avut o implicare directă în aducerea în ţară a acestuia.
Fostul procuror-şef al DNA se află pe lista scurtă a celor trei procurori care candidează pentru şefia Parchetului European. În acest context, ea urmează să fie audiată, pe 26 februarie, în comisia LIBE a Parlamentului European, procesul de selecţie urmând a fi finalizat până la finele lunii martie.