Consumul de alcool provoacă 41.000 de decese anual în Franţa

Consumul de alcool este responsabil pentru circa 41.000 de decese anual în Franţa, potrivit unei estimări publicate marţi de Serviciul de Sănătate publică din Franţa, un impact sanitar în scădere, dar în continuare „considerabil” în comparaţie cu statele vecine, relatează AFP.

Consumul de alcool rămâne a doua cauză de deces care poate fi prevenită, după fumat, cu 7% din numărul total de decese în rândul persoanelor cu vârsta peste 15 ani în 2015, concluzionează studiul publicat în Buletinul Epidemiologic Săptămânal.

Estimarea anterioară, bazată pe cifrele din 2009, se referea la circa 49.000 de decese din cauza alcoolului, sau 9% din totalul deceselor.

Această scădere „se explică în mare parte prin reducerea mortalităţii din cauze legate de alcool şi, într-o măsură mai mică, de scăderea consumului, de la 27 la 26 de grame de alcool pur pe zi în aceeaşi perioadă”, explică autorii articolului.

Acest factor este mult mai important în rândul bărbaţilor, în cazul cărora alcoolul este responsabil pentru mai mult de unul din 10 decese (11%), comparativ cu 4% pentru femei.

O „problemă sanitară” mai gravă decât în ţările vecine, subliniază autorii, chiar dacă această comparaţie este „dificilă” din cauza metodelor statistice diferite.

În Scoţia, alcoolul provoacă 6,8% din decese în cazul bărbaţilor şi 3,3% în cazul femeilor; în Elveţia, 5% şi respectiv 1,4%; iar în Italia, 3% şi respectiv 2%.

Studiul, realizat de Christophe Bonaldi, biostatistician în cadrul Serviciului de Sănătate publică din Franţa, şi de Catherine Hill, epidemiolog la Institutul Gustave Roussy, se bazează pe consumul declarat de un eşantion de 20.000 de persoane, dar şi pe cifrele referitoare la vânzările de alcool.

Potrivit studiului, în 2015 consumul de alcool s-a aflat la originea a 16.000 de decese provocate de cancer, a 9.900 de decese provocate de boli cardiovasculare, 6.800 de boli digestive şi 5.400 de decese din cauze externe (accidente sau suicid).

Marea majoritate a acestor decese (90%) „sunt legate de consumul a peste 53 de grame de alcool pur pe zi”, mai mult de 5 unităţi de alcool. Cu toate acestea, „chiar şi în cazul unei doze relativ moderate de mai puţin de 18 grame de alcool pur consumat pe zi, creşte riscul general” de deces, subliniază autorii articolului.AGERPRES