Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, s-a arătat convins că la alegerile din 24 februarie curent nu vor fi înregistrate derapaje semnificative. Oficialul a făcut această declarație în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES.
„Sunt convins că nu vor fi înregistrate derapaje semnificative pentru că am văzut interesul autorităților și al tuturor observatorilor în legătură cu derularea unui proces care să respecte pe deplin standardele democratice. Cred că în Republica Moldova toți au înțeles necesitatea organizării unui proces electoral liber și corect”, a afirmat Ioniță.
Totodată, diplomatul a specificat că în țara noastră se fac simțite anumite influențe geopolitice. „Nu cred că în momentul de față Republica Moldova se bucură de luxul unor evaluări lipsite de influențe geopolitice. În continuare în Republica Moldova există o situație nerezolvată, mă refer la conflictul transnistrean. Există trupe străine. Sunt raportate aproape zilnic aspecte care țin de propagandă, atacuri cibernetice, fabrici de știri false. Sunt unii cetățeni care își doresc promovarea integrării europene și alții care își doresc ca țara să se îndrepte spre uniunea euroasiatică. Toate astea mă obligă să subliniez că încă este vorba de geopolitică în Republica Moldova”, a punctat Daniel Ioniță.
Oficialul a adăugat că își dorește ca și după aceste alegeri țara noastră să rămână orientată spre vest și să continue parcursul său european, întrucât acest proces este unul util și necesar, iar la capătul drumului european cetățenii Republicii Moldova sunt cei care vor câștiga.
Duminică, 24 februarie curent, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege viitorul parlament.
Interviul integral cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, poate fi găsit pe site-ul Agenției: moldpres.md.