Călin Popescu Tăriceanu, despre Mircea Drăghici: Are experienţă politică. la AEP trebuie cineva care cunoaşte legislaţia

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, întrebat dacă i se pare potrivită propunerea lui Mircea Drăghici pentru şefia AEP, că este un om cu experienţă politică şi că la conducerea instituţiei trebuie să fie cineva care să cunoască legislaţia electorală.

177 afişări

„Nu a fost ales încă. E o propunere din partea PSD. Da, are experienţă politică, în momentul de faţă este parlamentar şi sigur că în final va decide Parlamentul. Nu văd o problemă în această direcţie. Colegul nostru, Daniel Barbu şi-a anunţat demisia într-un mod onorabil, având în vedere că aspiră la lista candidaţilor ALDE la alegerile pentru Parlamentul European şi ne-a anunţat că renunţă pentru că ar fi în incompatibilitate”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută, joim la Oradea.

Chestionat dacă au fost negocieri între ALDE şi PSD asupra conducerii AEP, în contextul în care instituţia era condusă de Daniel Barbu (ALDE), Tăriceanu a răspuns: „Nu suntem la piaţă. Îţi dau, îmi dai. Cred că la AEP trebuie să fie cineva care să cunoască legislaţia electorală ca să îşi poată face treaba”.

Reacţia liderului ALDE vine în contextul în care social-democraţii au decis, marţi seara, la Parlament, în şedinţa CEx, ca Mircea Drăghici, trezorierul PSD, propus anterior de premierul Viorica Dăncilă pentru Ministerul Transporturilor, să fie propus pentru conducerea AEP, după demisia lui Daniel Barbu (ALDE).

Preşedintele AEP, Daniel Barbu, a demisionat luni din funcţie pentru a candida la alegerile europarlamentare. El a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu este sigură candidatura sa, dar că a vrut să evite o „incompatibilitate etică”.