CSM Bucureşti a pierdut şi partida retur din grupele Ligii Campionilor cu Gyor, „tigroaicele” fiind învinse sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 25-27 (10-14), de campioanele Europei, după un meci în care gazdele s-au aflat la conducere doar în primul sfert de oră al întâlnirii. Soarta partidei a fost pecetluită, practic, în ultimele zece minute ale primei reprize, atunci când bucureştencele, fără trei piese de bază, respectiv Cristina Neagu şi Amanda Kurtovic – accidentate şi Majda Mehmetovic – operată de apendicită, au căzut inexplicabil în joc, dând posibilitatea maghiarelor să se distanţeze la patru goluri. Repriza secundă a început la fel de prost pentru gazde, diferenţa de scor crescând, la un moment dat, la şase goluri, însă Radicevic&Comp. şi-au revenit miraculos, apropiindu-se la un singur gol de adversare. Până la urmă, plusul de experienţă al oaspelelor, lipsite la rându-le de aportul a două jucătoare de bază, Eduarda Amorim şi, respectiv, Nora Mork, aflate în recuperare după o serie de accidentări, a avut câştig de cauză, Gyor impunându-se, în final, absolut meritat pe tabela de scor. Pentru CSM, cele mai multe goluri au aparţinut lui Radicevik (6), Lekic (4), Constantinescu (4), Lazovik (3) şi Curea (3), iar de la oaspte, cele mai bune marcatoare au fost Groot (7), Ofstedal (4), Kristiansen (4), Knedikova (3) şi Tomori (3). Crina Pintea a avut, la rându-i, două reuşite din două încercări. În celelalte întâlniri din grupa a II-a principală a Ligii Campionilor, Vipers Kristiansand întâlneşte pe teren propriu pe Krim Ljubliana, în timp ce Ferencvaros joacă la Budapesta cu Thuringer. În clasament: 1. Gyor – 15 p (8 meciuri), 2. CSM Bucureşti – 10 p (8 meciuri), 3. Vipers – 8 p (7 m), 4. Ferencvaros – 7 p (7 m), 5. Krim – 3 p (7 m), 6. Thuringer – 1 p (7 m). Etapa viitoare programează meciurile: Krim – CSM Bucureşti (sâmbătă, 2 martie, ora 16.00 – în direct pe Digi Sport), Gyor – Ferencvaros (sâmbătă, 2 martie, ora 20.30 – în direct pe Digi Sport) şi Thuringer – Vipers (duminică, 3 martie, ora 15.00). În grupa I, în meciurile disputate sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Copenhaga – Buducnost 31-20 şi Rostov Don – Metz 18-26. În clasament: 1. Metz – 13 p (8 meciuri), 2. Rostov Don – 11 p (8 m), 3. Buducnost – 10 p. (8 m), 4. Copenhaga – 6 p (8 m), 5. Odense – 4 p (7 m), 6. Brest – 2 p (7 m). (E.M.)
Related Articles
Tăriceanu: Securitatea cetățeanului trebuie să prevaleze; e preferabil să avem două comisii privind controlul activității serviciilor
13 aprilie 2016 13:46
Sute de semnături de susţinere pentru profesorul braşovean acuzat că ar lovi şi jigni elevii
31 ianuarie 2016 21:25
FMI a îmbunătățit estimările privind avansul economiei românești în 2016 până la 4,2%
12 aprilie 2016 17:22
Check Also
Close