Olli Rehn at the righ, Pierre Moscovici.

Comisarul european Pierre Moscovici: ”Ideea europeană este ameninţată”

„Europa este puternică, însă ideea europeană este ameninţată”, a declarat comisarul european pentru afaceri economice Pierre Moscovici, într-un interviu difuzat duminică de Europa 1, CNews şi Les Echos, cu trei luni înainte de alegerile europene, informează AFP.

Potrivit fostului ministru al economiei şi finanţelor (2012-2014) în guvernul socialist al preşedintelui Francois Hollande, criza nu mai este una economică, ci politică. „Europa a ieşit din criza economică (…) Toate economiile europene cresc împreună de mai mulţi ani. Va exista o mică încetinire (a creşterii), însă nu au fost niciodată atâtea persoane în câmpul muncii (ca acum) în Europa”, a argumentat el, dând asigurări că „finanţele publice sunt sănătoase”.

Potrivit lui Moscovici, „Europa suferă de sechele, de cicatrici de pe urma crizei, care sunt în primul rând inegalităţile”. Prin urmare, în opinia sa, miza nu constă doar în a salva Europa, ci în „a o reface”. „Trebuie redate sensul şi înălţimea pentru ideea europeană”, a spus el, subliniind că UE „este ameninţată de divergenţe politice cu privire la sensul proiectului european”.

În condiţiile în care la Paris s-a deschis sâmbătă Salonul Agriculturii, Moscovici a citat acest sector ca fiind un exemplu pentru ceea ce UE a permis să fie realizat pe termen lung. „Dacă nu ar fi fost UE, nu ar fi existat de loc agricultură în Europa”, a spus el, amintind că atunci când a debutat piaţa comună, în 1957, europenii nu erau autosuficienţi pe plan alimentar, însă acum UE „este o putere verde, este prima exportatoare de produse agricole din lume”.

Întrebat cu privire la tensiunile dintre executivul francez şi guvernul italian, Pierre Moscovici a recunoscut că există „o opoziţie între cei care vor să continue aventura europeană şi cei care o combat”.

„Ignorarea acestui clivaj ar fi o eroare, însă el nu rezumă totul”, a nuanţat Moscovici, insistând asupra necesităţii unei dezbateri a ideilor între susţinătorii UE, odată cu apropierea alegerilor europene, la 26 mai, cu privire, de exemplu, la punerea în funcţiune a unui „adevărat buget al zonei euro”AGERPRES