Interesul Guvernului de a promova cooperarea cu statele arabe, exprimat de premier la întrevederea cu reprezentantul Consiliului de Cooperare al Golfului

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut duminică, la Bucureşti, o întrevedere cu secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, oficialul român exprimând interesul deosebit al Guvernului de la Bucureşti pentru promovarea cooperării cu statele arabe.

„În cadrul convorbirilor, şeful Executivului român a transmis interesul deosebit al Guvernului de la Bucureşti pentru promovarea cooperării cu statele arabe, evidenţiat în Programul de Guvernare 2017-2020. Referindu-se la relaţiile speciale de prietenie între România şi statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat întreaga disponibilitate a Guvernului României de ridicare a nivelului acestora la un nou grad de dezvoltare. De asemenea, a evocat vizitele în Emiratele Arabe Unite, Statul Kuweit, Sultanatul Oman şi Statul Qatar, realizate în perioada octombrie-noiembrie 2018, sens în care a exprimat aprecierea pentru deschiderea şi interesul manifestat faţă de consolidarea şi diversificarea cooperării cu România”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Cei doi oficiali au discutat despre perspectivele de colaborare în domenii de interes comun şi au abordat posibilitatea creării unor parteneriate reciproc avantajoase. De asemenea, au exprimat susţinerea pentru o mai bună conectare a mediilor de afaceri din România şi ţările din Golf, precum şi pentru valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite statelor respective.

„În finalul întrevederii, prim-ministrul României a subliniat aprecierea pentru activitatea Consiliului de Cooperare al Golfului, ca o organizaţie deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate, arătând că România se bucură de relaţii tradiţionale de colaborare cu toate statele membre ale Consiliului. În context, şeful Executivului român a punctat că România, deţinătoare a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, va continua să sprijine eforturile Uniunii Europene de promovare a păcii şi stabilităţii în regiunea Orientului Mijlociu”, a precizat aceeaşi sursă. AGERPRES